sâmbătă, 29 octombrie 2011

Fursecuri "Degete de vrajitoare" pentru Halloween

Da, nici mie nu-mi vine sa cred, dar iata-ma pregatind prajiturele pentru Halloween. Stiu, sarbatoare importata, americanisme, nu dati cu piatra. Mai intai priviti mai jos si.. poate vi se face pofta :-)




Pentru 24 de degete:

- 2 oua (unul intreg si un galbenus). Pastrati al doilea albus pentru ungerea degetelor
- 1 plic de esenta de vanilie Bourbon
- 115 grame de unt frecat si scurs de lichid
- 65 grame de zahar pudra (1/2 cup)
- 5 linguri de zahar tos (60 grame)
- putina sare
- 235 grame faina (1 2/3 cup)
- 30 - 40 de migdale (mai multe, ca sigur veti si rontai cateva...)
- putina cacao pudra

Ouale impreuna cu cele doua tipuri de zahar, esenta de vanilie si sarea se freaca bine pana devin spumoase. Preferabil cu o lingura de lemn. Incorporati apoi untul frecat, dupa care faina, amestecand continuu. Inveliti coca intr-o folie de plastic si lasati-o in frigider pentru o ora. Timp suficient sa pregatim "unghiile".  

Se fierbe o cana de apa intr-un ibric, si se oparesc migdalele timp de 3 minute. Apoi se clatesc cu apa rece si se decojesc cu usurinta. Se taie jumatati.

Se aseaza hartie de copt intr-o tava, apoi se modeleaza cilindri din coca, e ciupesc din loc in loc (ceea ce ulterior vor deveni nodurile roase de artrita ale vrajitoarei) si se zgarie usor cu un cutit pe latime (ceea ce ulterior va deveni pielea crapata a vrajitoarei). Se pensuleaza cu albus, apoi se lipesc jumatati de migdale in capatul fiecarui deget si se lasa inca 15 minute in frigider. Intre timp se incinge cuptorul la 175 de grade. Degetele se coc pe gratarul din mijloc pentru 12-15 minute.

Se scot pe un gratar la racit, si se prafuiesc usor cu cacao, folosind o pensula subtire. Sunt foarte haioase si extrem de bune :-)






vineri, 21 octombrie 2011

Pranzul de duminica // Caponata siciliana

Acum ca am mancat de pranz, sa vorbim putin despre... mancare :-). In cautarea unui aperitiv din legume, altceva decat bruschete cu rosii (ca nu mananc paine si nu m-as fi vazut duminica in pozitia de a pregati si a nu manca), altceva decat legume la gratar (ca nu ma vedeam incingand gratarul doar pentru atat) am dat peste aceasta reteta de caponata siciliana. In esenta, un fel de mancare tipic bucatariei siciliene, ce poate fi servit  ca aperitiv, garnitura sau fel de sine statator, fie cald, fie rece. In concluzie, un preparat versatil si, cum altfel, usor de preparat.

Pentru o portie sanatoasa de indestulat minim 4 persoane aveti nevoie de:
- 2 vinete medii (eu am avut rara ocazie sa detin vinete albe)

- 200 grame masline verzi fara samburi, taiate jumatati (o noua metoda de scos samburii maslinelor, in afara de aparatul special sau presatul cu fundul canii este urmatoarea: puneti maslinele intr-o punga de plastic si legati-o la gura astfel incat maslinele sa nu se stea unele peste altele. Bateti (cu mila) maslinele cu un ciocan de carne - daca aveti unul care are una din laturi neteda, cu atat mai bine. Samburii vor fi usor de indepartat).
- 50 grame capere
- 2 cepe curatate
- 2 tulpini de telina apio
- 4 rosii proaspete (sau 4 linguri de sos tomat) tocate marunt (fara samburi)
- 125 ml otet de mere
- o lingura de zahar
- frunze proaspete de busuioc pentru decor
- ulei de masline

Vinetele se taie cu tot cu coaja in bucatele de maxim 2 cm, dupa care se lasa 2 ore intr-un vas cu apa cu sare . Caperele din borcan se desareaza rapid, lasandu-le 5 min in apa fiarta, si scurgandu-le bine. Tulpinile de telina se taie cubulete si se pun si ele 3 min in apa fiarta, dupa care inca 5 min in apa rece.

Intr-o tigaie inalta se incinge putin ulei de masline si se caleste putin ceapa. Apoi se adauga caperele si maslinele si se mai lasa cateva minute, amestecand bine. Se adauga rosiile tocate (sau sucul de rosii). In paralel, tot intr-o tigaie/ cratita incapatoare, se incinge putin ulei de masline in care se prepelesc vinetele scurse de apa in care s-au odihnit si uscate cu prosoape de bucatarie. Se adauga si tulpinile de telina taiate marunt. Totul se amesteca in cealalta tigaie si se lasa la foc mic. Se amesteca zaharul cu otetul si se adauga incet peste caponata. Se mai lasa 2-3 minute, dupa care se ia de pe foc, se acopera cu un capac si se lasa la infuzat, pana aproape de racire. Se toaca chiffonade frunzele proaspete de busuioc si se arunca deasupra - neaparat cu gratie.


Dulce-acrisor, suprinzator de patrunsele vinete, alaturi de tulpinele de telina crocante, maslinele amarui si caperele zemoase.. Ce alaturare mediteraneana!
Pofta buna!

joi, 20 octombrie 2011

Pranzul de duminica // Pui glazurat cu miere si aceto balsamico

Cand eram acasa la mama, pranzul de duminica era o mica sarbatoare in familie. Pregatirile incepeau dimineata devreme, cand, ca intr-un proiect gestionat cu talent, ingredientele pentru fiecare fel ce urma sa fie servit erau pregatite, prelucrate, amestecate rezultand o masa copioasa, de care ne bucuram toti 3. Grija si dragostea cu care mama pregatea totul era parte integranta din bucate, iar miresmele care invaluiau bucataria si nu numai, ametitoare. Era un prilej de a sta cu totii la masa aranjata festiv doar pentru noi si era o bucurie. Acum, ca sunt la casa mea incerc si eu sa duc mai departe traditia. Duminica trecuta am gandit o tema italiana - usor de preparat si deopotriva de digerat, bucataria italiana fiind recunoscuta pentru simplitatea preparatelor sale. Simplitate nu inseamna neaparat si nesofisticat - less is more. Ingrediente putine, alaturate suprinzator, proces de pregatire care nu necesita tehnici deosebite sau experienta semnificativa. In concluzie, o bucurie de pregatit si de savurat.



De la stanga la dreapta, am avut: pui cu rozmarin la cuptor, glazurat cu miere si aceto balsamico, alaturi de ceapa rosie coapta, caponata siciliana, jumatati de ardei capia umplute, focaccia si salata cu rucola, mozzarella si prosciuto crudo.

Sub semnul simplitatii, puiul intreg de 1,5 kg se spala si se usuca cu prosoape de hartie. Se desprinde cu grija pielea de pe piept si se introduc cateva fire de rozmarin proaspat. Se asezoneaza cu sare si piper, atat la interior, cat si la exterior si de indeasa cu 4-5 fire de rozmarin. Se aseaza intr-o tava, alaturi de 4 cepe rosii frumoase, curatate, se picura 3 linguri de ulei de masline peste toate si se da la cuptorul incins la 200 grade pentru 40 de minute. Intre timp, se pregateste un amestec din 1 lingura de miere si 3 linguri de aceto balsamico cu care se glazureaza puiul, care se mai perpeleste la 200 de grade inca 40 de minute. Se scoate din cuptor si se aseaza la odihna pe platoul pe care urmeaza a fi servit, iar cepele se mai lasa la caramelizat 15-20 de minute, la 180 de grade. Fiecare portie va fi compusa din pui si una din cele 4 cepe caramelizate. Un deliciu. Si simplu, v-am zis...


Pofta buna!

vineri, 14 octombrie 2011

Ciorba de perisoare

Conform intelegerii noastre casnice, dupa supa crema de ardei gras a urmat o binemeritata, clasica si gustoasa ciorbita de perisoare. A fost suficient ca C. sa vada carnea tocata, morcovul, telina si sticla de bors ca sa-si dea seama ce urmeaza si sa-i sclipeasca ochii si sa inceapa sa se faca util :-).


Luati 500 gr carne tocata amestec, 2 cepe, 1 morcov maricel, 1 pastarnac, 1 telina mica, 1 sticla de bors, o conserva de rosii taiate cubulete, 1 ou, 2 maini de orez, putina smantana si o legatura de patrunjel.

Tocati repedeo ceapa si morcovul si puneti-le la calit intr-o oala cu 2 linguri de ulei. Cand ceapa devine translucida, adaugati apa (in jur de 3.5 L) si puneti la fiert pastarnacul si telina curatate, dar intregi. Intre timp, pregatiti carnea: tocati ceapa, tocati jumatate de legatura de patrunjel, spargeti un ou, plus piper proaspat macinat, plus sare si o mana de orez. Toate se amesteca bine bine intr-un castron si cand incepe sa fiarba apa, se modeleaza perisoarele si se pun in apa. Se lasa la fiert si se spumeaza, dupa nevoie. Cand perisoarele incep sa se ridice la suprafata, adaugati jumatate de conserva de rosii taiate si mai lasati putin la fiert. Incalziti borsul, turnati-l peste ciorbita fierbinte impreuna cu cealalta mana de orez. Mai lasati la fiert. Intr-un bol, bateti un ou cu cateva linguri de smantana (eventual lichida, pentru gatit), puneti deasupra 1-2 polonice de ciorba, apoi turnati toata compozitia peste ciorbita, presarati patrunjelul tocat si.. gata. Serviti cu paine proaspata si ardei iute. Ca-i tare bun!

Pofta buna!

marți, 11 octombrie 2011

Piept de pui marinat la cuptor cu grapefruit

Intrerupem putin programul de asezat muraturi asortate in borcane frumoase, de indesat castraveciori in otet si in saramura, de uscat rosii coapte si inecat in ulei de masline, de injumatatit prune pentru dulceata (cu pretul unghiilor maro si a pielii de o culoare indoielnica :)). Intrerupem, ca trebuie sa mai si mancam. Dietetic, bineinteles.



Ca sa ai parte de un piept de pui fraged si suculent, trebuie sa planifici de seara pentru a doua zi la pranz: minunatul trebuie sa aibe timp de imbibat cu marinada pe care o prepari asa: 1 lingura ulei de masline, 1 lingura otet de vin rosu, 1 lingura busuioc proaspat tocat fin, 1 lingura ceapa rosie tocata, 2 lingurite sare, 1 lingurita boabe de piper, 1-2 catei de usturoi presati. Toate astea se amesteca cu 2 bucati de piept de pui taiate in jumatate, se freaca bine bine si se lasa la frigider intr-o punga sigilabila (de tip zip lock de la IKEA).

A doua zi, se incinge cuptorul la 200 de grade, se pregatesc 4 bucati de hartie de copt se inveleste fiecare jumatate de pui individual, se aseaza in tava si se dau la cuptor pentru 30-40 min. Intre timp, se curata un grapefruit pentru fiecare portie - se curata de toate pielitele amare, sa ramana doar pulpa si suc, se decoreaza cu frunze de busuioc. Cand puiul este gata, se taie feliute si se serveste alaturi de grapefruit. Va provoc sa incercati buchetul acesta de arome - busuioc, piper, grapefruit. Este revelator.

Pofta buna!

vineri, 7 octombrie 2011

Trufe si praline de ciocolata

Stiu. Titlul si actiunea in sine nu se prea potrivesc cu dieta. Am insa circumstante atenuante: 1. Cuvantul dat e litera de lege (mai ales atunci cand il dai unui copil - adica, am promis - fac). 2. Dieta mea nu trebuie sa devina corvoada pentru nimeni.


Totul a inceput cu o vizita la raionul de ciocolata, pe care nu-l mai vizitasem de mai bine de o luna. Pentru aproximativ 36 bucati trufe sau praline am avut nevoie de 500 g ciocolata amaruie (am ales Schogetten cu 65% cacao). Am mai achizitionat o cutie de smantana pentru frisca si un pachet de unt cu 65% grasime. 

Reteta de baza:
90 de grame de unt taiat se pun intr-un bol impreuna cu cele 500 de grame de ciocolata amaruie maruntita si se topesc la cuptorul cu microunde (primul minut la putere medie, dupa care se amesteca, apoi inca 30 secunde la putere medie, dupa care iarasi se amesteca, apoi inca 30 de secunde si ar trebui sa fie suficient). Se adauga 160 ml smantana pentru frisca si se incorporeaza.

Arome/ Umpluturi:
M-am gandit la ce aveam prin camara si am decis sa fac patru tipuri - Trufe cu cognac, Praline cu migdale, Praline cu cafea trase in ciocolata alba si Praline cu visine trase in ciocolata. Asa ca am impartit compozitia de mai sus in 4 boluri mai mici pe care le-am etichetat (ca sa fiu sigura ca nu incurc treburile) si pe care le-am amestecat asa:
Trufe cu cognac - peste compozitia de baza am mai adaugat 2 linguri de cognac si am incorporat bine.
Praline cu migdale - peste compozitia de baza am mai adaugat 1/4 lingurita de esenta de migdale. In paralel am pus la cuptor 10 samburi intregi de migdale si 1 cana de migdale maruntite.
Praline cu cafea - peste compozitia de baza am adaugat 20 ml de espresso tare.
Praline cu visine - peste compozitia de baza am adaugat 1 lingura de visinata.

Am lasat cele 4 boluri in frigider pana can compozitia s-a intarit suficient cat sa poata fi manevrata. Am intins hartie de copt intr-o tava si am inceput Marea mozoleala: am rulat in palme gogoloaie de ciocolata, ajutandu-ma de o lingurita, ca sa iasa cat de cat egale. Gogoloaiele ce aveau sa devine trufele cu cognac au mers direct pe tava, la fel si cele cu cafea. Pe cele cu migdale le-am format in jurul unui sambure de migdala rumenit si aromat, iar pe cele cu visine, in jurul unei visine din visinata, alcoolica, decadenta si .. extrem de parfumata. Toate pe tava si tava inca o data in frigider. Nu va chinuiti sa le faceti perfecte in aceasta faza, mai aveti o sansa dupa a doua sedere in frigider. Dupa 10-15 min, micile bilute sunt gata de ultima prelucrare.

Trufele cu cognac - se mai ruleaza o data intre palme, dupa care se tavalesc in pudra de cacao cernuta.
Pralinele cu migdale - se mai ruleaza o data, dupa care se tavalesc in migdale maruntite.
Pralinele cu cafea - se topesc 2 tablete de ciocolata alba impreuna cu o lingura de smantana pentru frisca, se mai ruleaza o data pralinele, dupa care scufunda in ciocolata topita si se scot pe tava cu hartie de copt. Se aseaza deasuprea un bob de cafea (sau orice alt ornament)
Pralinele cu visine - se repeta procesul de la pralinele cu cafea, numai ca se inlocuiesc tabletele de ciocolata alba cu unele de ciocolata cu lapte.

Ultimele doua se mai lasa 20-30 min la frigider, dupa care se pot alatura celorlalte spre servire. Pentru a va bucura de aroma completa a trufele si pralinelor, va recomand sa le scoateti din frigider cu 30 min inainte de servire. Atentie: dau dependenta!


  
Pofta sa aveti!

joi, 6 octombrie 2011

Supa crema de ardei gras cu naut prajit

Pentru ca am primit solicitari de mai multe retete dietetice si/sau conforme cu dietele si pentru ca sunt chiar eu in the middle of one, sa continuam... Reteta de mai jos e o incununare prefecta a zilelor caldute de toamna de care ne bucuram. V-o recomand chiar daca nu sunteti preocupati de silueta, ci pur si simplu sunteti pasionati de supele crema, sau vreti sa incercati si altceva.


Pentru supa avem nevoie de 1 kg ardei gras verde, galben/ portocaliu si capia rosu (combinatia va asigura culoarea ruginie, de toamna), 2 ardei iuti, 1 ceapa, 1 L de supa de legume (cub), 2 -3 linguri de ulei de masline, 2-3 ramurele de cimbru proaspat (in lipsa, o lingurita de cimbru uscat). Procesul de preparare este cum nu se poate mai simplu: ardeii se spala si se curata de seminte, se taie fasiute lungi, si se pun la calit in uleiul incins, alaturi  de ceapa tocata marunt. Se soteaza 5-6, dupa care se adauga ramurelele de cimbru si se mai lasa 10 min la foc mic, pana se inmoaie usor. Intre timp, se prepara supa de legume si se adauga peste ardeii sotati, dupa care se lasa sa fiarba in jur de 25 de min. Se da prin blender toata compozitia si.. gata.

Fiind destinata dietei, nu incape vorba de crutoane, bineinteles. Asa ca nautul prajit mi s-a parut cea mai neobisnuita si inedita alegere. La fel de usor de preparat. Doua cutii de naut prefiert se scurg si se spala bine. Se lasa la uscat, dupa care se tamponeaza cu prosoape de hartie. Separat se pregateste amestecul de condimente - 2 linguri de ulei de masline, 1/2 lingurita sare, 1/2 lingurita piper negru macinat, 1/2 lingura praf de chili, 1/4 lingurita praf de chimion, 1/4 lingurita boia dulce, 1/4 lingurita praf de usturoi. Eu am ales ceva mai spicy, insa puteti sa combinati ce condimente va plac mai mult. Se amesteca boabele de naut cu compozitia rezultata pana ce sunt bine unse, apoi se aseaza in tava cu hartie de copt si se dau 30-40 de minute la cuptorul incins in prealabil la 180 de grade. Pe parcurs, se mai scutura de cateva ori tava, asa, ca sa asiguram o rumenire uniforma pe toate partile. Noua ne-a placut. Mie mai ales (am agreat intern, ca dupa fiecare supa crema urmeaza ceva traditional :-)).

Pofta buna!

miercuri, 5 octombrie 2011

Vita cu legume chinezesti la wok

Cand tii regim alimentar, mesele tale se compun din variatiuni pe tema impusa: carne alba sau rosie cu legume sau salata. E simplu, insa ca sa nu ajungi pe culmile plictiselii, dupa care sa cazi in prapastia poftelor, trebuie sa diversifici putin. Nu poti sa functionezi numai cu piept de pui cu salata. Mai inserezi o frigaruie, un dressing fistichiu, un broccoli la abur. Sau, in cazul de fata, legume chinezesti perpelite in wok impreuna cu fasiute de pupla pe vitel: delicios, dietetic, conform.


Am descoperit punga de legume in frigiderele de la Selgros si nu am rezistat in fata componentei - mazare dulce, baby morcov, morcov galben, castane de apa, germeni de fasole. Am mai luat o bucata de pulpa de vitel rosie si frumoasa si am pornit spre casa, cu ganduri mari.

Am incins wok-ul si cateva picaturi de ulei de susan. Am taiat o treime din bucata de carne in fasiute subtiri pe care le-am calit bine, dupa care le-am scaldat in sos de soia si am adaugat legumele vesele. Am lasat 5-6 minute, am mai picurat cativa stropi de sos de peste si .. gata. In 10 minute aveam masa gata, cu tot cu sesiunea foto :-).

Pentru varianta "diet free" puteti alatura cateva linguri de orez peste care sa picurati sos de soia. In acest caz, cantitatea de legume ajunge pentru doua portii.

Pofta buna!