luni, 29 noiembrie 2010

Vorbitul in public

Saptamana trecuta m-am numarat printre prezentatori in cadrul unui seminar de jumatate de zi. Prezentarea mea a fost programata la finalul evenimentului, inainte de pranz. Nu-mi amintesc sa-mi fi placut vreodata sa ma adresez unui public mai numeros decat gasca noastra de prieteni - si aici era cazul, fiind prezenti in jur de 50 de oameni interesati de subiectele propuse. Subliniez cuvantul "interesati", pentru ca sunt multe evenimente (seminarii, prezentari, conferinte) la care lumea se duce sa bea o cafeluta buna si sa manance ceva fistichiu la pranz, sa mai schimbe aerul cenusiu al biroului cu mocheta moale a vreunui hotel de 4-5 stele. Nu sunt neaparat interesati de subiecte, ba dimpotriva, ii vezi motaind in scaune sau rasfoind materialele de prezentare incluse in mapele pe care le primesc la inregistrare. Situatia se schimba radical in cazul evenimentelor platite - dintr-o data nu mai dau toti navala, insa ai siguranta unui auditoriu interesat, atent, activ.

Cand sunt nevoita sa vorbesc in public, ies din zona mea de confort. Imi tremura vocea, mi se usuca gatul, simt ca ma inrosesc si ca imi iau foc urechile. Constientizez toate astea si mintea mea deruleaza in planul doi un proces de linistire si racire. Planul unu este ocupat cu expunerea ideilor pregatite anterior. N-am plecat vreodata spre pupitru sau microfon fara o pregatire temeinica inainte, fara un schelet al prezentarii garnisit bine cu idei si expuneri pe care le-am considerat a aduce un plus de valoare interlocutorilor. Mi-a fost teama de incadrarea in timp si am repetat acasa cu cronometrul pornit, constienta fiind ca la fata locului, in transee, pierzi idei pe drum si iti vin idei noi, construiesti pe marginea intrebarilor primite.
Lucrurile se schimba total cand sunt intre "ai mei": nu am niciun fel de retinere, sunt extrovertita, povestesc de toate, rad, glumesc, brodez pe diferite teme. Cred ca fond am, insa e nevoie de antrenament si practica pentru a ma simti la fel de bine si in cealalta situatie.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Antrenament pe BOSU

De cateva saptamani am reinceput sa vizitez cu regularitate sala de fitness, cu precadere orele de aerobic. Trei ani de pauza si-au spus cuvantul printr-o legatura de invers proportionalitate (cum altfel?!) intre kilograme si tonus. Mai exact, kile multe, tonus mic. Daca tonusul s-ar masura la degetele de la maini, sigur as sta bine, avand in vedere viteza cu care tastez si milioanele de litere care cu mandrie populeaza livrabile, oferte, prezentari. Insa nu. Tonusul nu e in degete. Trei ani de neingrijire las urme pe corpul unei femei si cu asta cred ca toata lumea e de acord. Iar prin neingrijire inteleg privarea de beneficiile activitatii sportive.

Iata-ma deci in sala de aerobic, plina de bune intentii si de optimism. Trec de la incantare la mirare (cum de s-au schimbat atatea in tehnica si abordare?!), la epuizare (sunt rosie ca para focului, mii de broboane ma napadesc de peste tot, abia imi trag sufletul, pulsul e la cer), la o stare vecina cu lesinul (simt ca daca nu ma opresc pic pe jos, la propriu). S-au schimbat multe. E alt ritm, alta tehnica, alte miscari, alt nivel. Ce e ala step? Ce e ala dance aerobic?

Ieri, de exemplu am fost pe BOSU - un instrument ("device" ar merge mai bine, v-am zis eu ca limba romana e saraca, nu dati cu pietre) care te obliga sa iti mentii echilibrul in timp ce faci alternativ exercitii aerobice si de tonifiere.


Pare inofensiv, nu? Nici nu va vine sa credeti ca "mica semisfera albastra" te poate face sa pierzi 600-700 de calorii intr-o ora, fortandu-te sa te mentii incordat pe tot parcursul "sederii".

Cert e ca dupa o zi de munca, o ora de BOSU, un dus fierbinte si o cana cu ceai, nu-ti mai trebuie nimic.

Astept sa mai prind putin curaj si ma arunc in Kangoo Jumps.

luni, 22 noiembrie 2010

Inception

Duminica seara am continuat weekend-ul Leonardo Di Caprio cu Inception, fin categoria "filme pe care trebuie sa le vezi de mai multe ori ca sa le intelegi". Di Caprio impreuna cu o armata de super actori sunt infractori de talie mondiala si fura ce mai important "asset" al secolului nostru - informatie. Numai ca nu asa cum v-ati astepta, adica din computere, de pe super calculatoare ghicind parole cat ai clipi sau tastand ca niste pianisti care nu se uita la claviatura. Nu. Ei sunt la alt nivel - fura informatia patrunzand prin efractie in subconstientul subiectului. Imi vine greu sa compar prestatiile lui Di Caprio in cele doua filme - in amandoua e stralucit.

Scor imdb: 9 din 10 (n-am mai vazut de mult asa ceva).

Il adaugam pe lista de nominalizari la Oscar.

P.S. Imi cer scuze pentru cuvantul in limba engleza strecurat mai sus intre ghilimele. Daca m-ar auzi/citi diriga... nu mi-ar accepta explicatia ca in limba romana nu exista corespondent viabil pentru multe din cuvintele care exprima ceva atat de bine in alte limbi. E o provocare.

Shutter Island

Cum a mai trecut aproape o luna de la ultima postare... Recunosc, m-a furat peisajul in spirala de intalniri/ prezentari/ discutii/ oferte in care am intrat. Degetele mi-au amortit in iuresul mail-urilor care se inghesuie cu zecile in inbox-ul meu cocosat.

Sambata seara a inceput weekend-ul Leonardo Di Caprio. Am debutat timid, cu Shutter Island. Tenebros film. Putine cadre noaptea, dar Scorsese stie sa induca teama la fel de bine si ziua. Daca nu ati vazut inca filmul, pregatiti-va pentru o prestatie de zile mari a lui Di Caprio, pentru un scenariu politist care iti pune mintea in miscare in incercarea de a anticipa urmatoarea miscare, pentru ca la final sa te faca sa te simti pacalit, amagit, halucinat (daca-mi permiteti).


Scor imdb 8 din 10.


Incepem nominalizarile la Oscar? Il pun pe lista mea.