vineri, 17 septembrie 2010

Vacanta 2010: Thassos

A trecut déjà o saptamana de cand am revenit din vacanta. Atmosfera dolce far’ niente s-a dus, fiind abrupt inlocuita de aproximativ 200 de e-mail-uri (nu toate importante, dar toate de citit si de sortat), de rapoarte de finalizat, prezentari, evaluari de sfarsit de an – in concluzie o lista lunga de to do.

Am fost din nou in Thassos. Distanta scurta si pitorescul insulei ne-au ademenit din nou. Pe noi si alte cateva mii de romani, din pacate. Ma simt ciudat sa spun ca au fost prea multi romani. Suntem compatrioti, insa nu impartim aceleasi principii sau aceeasi educatie. Nu a fost aglomeratie in general, insa o densitate prea mare de romani. Iubesc sa fiu incognito in calatoriile noastre. Sa vorbim in soapta si sa admiram in liniste, sa fim singuri sau poate printre putini. Sa ne bucuram de civilizatie sau de lipsa ei totala, de salbaticie. Nu-mi place sa aud de la toate mesele vorbindu-se romaneste tare astfel incat sa aflu toate subiectele si toate parerile pe marginea subiectelor. Nu-mi place sa cobor pe o carare pietroasa, plina de colb, spre marea azurie si sa ma feresc din fata unui Nissan cu numere de Ilfov care ar fi vrut sa intre pana in mare, astfel incat cu totii, noi, fraierii perpedes, sa inghitim tot praful lui de smecher. Nu-mi place sa intru in supermarket si uitandu-ma la toate minunatiile de iaurturi in care sta lingurita perfect dreapta, la miere din conifer, masline si la cele mai aromate fructe coapte natural, sa aud strigate dintr-o parte in alta a magazinului “Costicaaaa, ce carne luam azi pentru grataaar?”. Recunosc, Costica e generic. Nu-mi amintesc numele exact. Ati prins insa ideea.

In cele 7 zile cat am stat, 5 am calatorit pe ATV-uri pe la mai toate plajele – si pe la cele mai populate si pe la cele pustii. Am revenit cu drag la plaja de la cariera de marmura parasita, unde pestii sunt de toate culorile iar apa e ireal de turcoaz. Am revenit la Vasili la Sea Breaze, locul preferat de cinat. Vasili face cel mai bun Mojito pe care l-am baut vreodata – cu menta proaspata din gradina lui si cu gheata maruntita intr-o rasnita manuala.
In toate vacantele am un moment in care imi incarc cu adevarat bateriile, cand simt ca este atat de frumos ce mi se intampla, atat de linistit, incat ma umplu de tot ce e mai bun, si trebuie sa inghit in sec o data, de doua ori, ca sa nu dau pe afara. Asa a fost cand am savurat unul din acele Mojito pe San Antonio Beach in fata unui apus de soare superb, privind la muntele Athos.
Intr-una din zile am decis sa mergem pe munte. Am pornit cu ATV-urile spre necunoscut. Am traversat paduri dese de pin, alternand mangaierea soarelui de septembrie cu racoarea placut mirositare a coniferelor. Am mers pe pietre mici, pe pietre colturoase, pe nisip si apoi iar pe pietre. Pana intr-un sat din varf de munte. Kastro. Pe la ora 18. Case de piatra acoperite cu ardezie. Obloane trase. Nimeni pe strada. Totul parca desprins din alta lume. O taverna unde oprim pentru o pauza de hidratare. Doua banci si o masa, cativa caluti din lemn pentru copii, patronul mustacios, familia: 2 femei crosetand, 5-6 pisici imense, postere inramate cu sfinte si sfinti. Suntem siderati de petecul de inedit pe care l-am descoperit. Dupa ce ne servim berile, suntem sfatuiti sa pornim repede inapoi – nu am vrea sa se insereze. Iar patronul ne gratuleaza "Multzumesc".

Pentru a sumariza Thassos, insula de smarald a Greciei as spune: munte si mare, verde si albastru, miere – deci albine, capre – deci lactate, maslini, smochini, pepene galben, peste, Amstel. Si romani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu