marți, 28 decembrie 2010

Adio 2010

2010 a fost un an ciudat - a trecut repede, dar asta e deja o caracteristica a ultimilor ani. Totul e relativ, nu? Anii trec la fel, insa pentru ca eu numar mai mult cu fiecare, pentru ca ii umplu cu de toate, nu toate importante, nu toate placute, ei trec in fuga. Unde ma aflu oare pe curba vitezei cu care trec anii?
2010 a fost deprimant, am trecut de la "avem" la "sa ne gandim ce e prioritar", am trecut de la bucuria avansarii la dezamagirea viziunii pe care o ai stand mai sus. Am pastrat clientii actuali, cu greu am initiat un proiect nou. Am muncit mai mult pe aceeasi bani cu care acum facem mai putin sau pe bani mai putini cu care nu facem nimic in plus. Doar traim. Dar traim.
2010 a avut si parti bune: am avut parte de multa muzica buna live, am putut sa mergem in concediu si ne-am bucurat de mare, am adus in mica noastra gospodarie doua pisici abandonate ocazie cu care am scapat de soricarimea care ne ataca de peste tot toamna. Am fost impreuna, am ras, ne-am iubit. 2010 a fost al patrulea an de cand facem asta. Am fost sanatosi, noi si cei dragi noua.
Mai sunt trei zile din 2010 si deja privesc cu curiozitate catre 2011. Ma intreb ce va aduce bun, imi setez obiective, imi fac planuri. Nu pot sa ma ghidez dupa "ce-o fi, o fi", incerc pe cat posibil sa influentez si eu cumva acel "ce-o fi" si mai ales cum "o fi". Sper ca 2011 sa aduca liniste in primul rand. Mai multe titluri citite in biblioteca mea, mai multe fotografii in palmares, cel putin un weekend cu cortul la Corbu, mai mult timp liber pentru plimbari cu bicicleta sau cu rolele, mai mult timp pentru sport in general, mai putine kilograme (asta e o dorinta vesnica, cred ca un singur an m-a prins asa cum imi place), mai multe filme bune, mai multe fete mirate de gustul minunat al felurilor de mancare pregatite de mine, o gradina tot timpul ingrijita, trandafiri mai mari, pomi infloriti si sper si la cateva fructe. Sa fim sanatosi, sa ne putem bucura atunci cand se va intampla tot ce ne dorim.

marți, 21 decembrie 2010

Ce-as scrie

As scrie despre cum isi bat joc unele companii de “cel mai de valoare activ” al lor – OAMENII. Despre cum marile companii schimba regulile jocului in timpul acestuia si intotdeauna NUMAI in avantajul lor. Despre nerusinarea de a nu considera un angajat ca fiind in primul rand o PERSOANA. Despre VRAJEALA, ABUREALA, LINGUSEALA, MINCIUNA, IPOCRIZIA, LACOMIA, EGOISMUL si alte minunatii eliberate din cutia Pandorei si parca crescute pe holurile si in birourile acestor mari companii, infestand totul, de sus in jos, ca un VIRUS impotriva caruia nu a fost inventat vaccin. Despre a PRETINDE, dar a NU DA. Despre importanta covarsitoare a BANULUI. Despre lipsa spiritului de conducator (leadership ar merge mai bine). Despre DEMOTIVARE, DEZECHILIBRU, STRES. Despre INTERESE.

As scrie despre toate astea, dar N-AM CHEF.
"Au scapat de sub zavoare lenea, rautatea si trufia. Or sa mearga in lume si or sa cuprinda minti nestiutoare, prea nevinovate si prea slabe inca sa le stea impotriva! Asteptati intelepciunea. Numai ea poate bratul slab sa-l intareasca. Ea poate supune patimile cele rele. Numai ea poate aduce inimilor bucuriï..." din inspiratia lui Ombladon.
LE: Am primit corecturi de la cunoscatori. Versurile de mai sus sunt compuse si cantate de Raku, bineinteles, featuring Ombladon.

vineri, 10 decembrie 2010

Cele 6 nevoi umane

Sunt aplicabile in orice zona a vietii – atat in cariera cat si in viata privata:
  1. Certitudine: siguranta, confort
  2. Incertitudine: surpriza, diversitate
  3. Importanta: altfel
  4. Iubire: conexiune, dragoste
  5. Crestere: dezvoltare spirituala, emotional
  6. Contributie: aport

Pentru fiecare individ exista doua nevoi care primeaza si pe care va face tot posibilul sa si le satisfaca.

Ca sa fii bine cu tine, trebuie sa ti le cunosti. Ca sa fii bine cu cel de langa tine, trebuie ca si el/ea sa ti le cunoasca si trebuie sa le cunosti si tu pe ale sale.

Iubirea se invata: e de fapt un joc al cererii si al ofertei – degeaba iubesti nespus, simti ca dai totul, daca nu dai un raspuns la nevoile partenerului. La fel si in business – degeaba esti bun, daca nu oferi ce se cere.

miercuri, 8 decembrie 2010

Saturday night live

Nu, nu e vorba despre celebrul show american, ci despre ceva mult mai neaos - mai exact o seara de sambata cum ne place: prieteni, o locatie cocheta si aerisita, formatia canta live cover-uri si piese proprii, lume buna. Ne "simtem" bine. Luam o sticla de vodka + juice-ul aferent. De ce sa ne chinuim sa tot cerem chelnerilor cate o surubelnita, mai bine le preparam noi, accesul la ele este mult mai facil asa. Pe la 1 noaptea se termina sticla - deh, suntem 6, insetati, unii neiesiti de multa vreme. Mai cerem o sticla + juice-ul aferent. O terminam si pe a doua, spre ora 3. Unul mai treaz isi pune problema sa calculeze cat o sa fie nota. Vestea este lesinatoare. Ni se taie cheful de zbantuiala, dintr-o data s-a facut fum, muzica nu mai e asa stralucita, e prea aglomerat. Cerem nota. 2 sticle de vodka, 5 cutii de suc, 3 ape minerale la 250 ml. 9,5 milioane lei vechi sau 950 roni. Ma ia cu calduri. Oi fi eu in urma cu iesitul sau cu preturile? Daca atat costa o seara in oras, cum fac aia de merg in fiecare weekend? La ei nu e criza? E sacul fara fund? Ori noi suntem mai prosti?
Data viitoare ne fezandam de acasa si mergem la astia doar ca sa terminam ce am inceput.
Jaf la drumul mare, Dom'le.

miercuri, 1 decembrie 2010

Felinele in vizita

Blackie


Schwarzie



Dragoste de frate/ sora :-)





1 decembrie - o zi potrivita pentru start in iarna

Crivatul nemilos a inceput a bate inca de azi noapte. Stau treaza in noapte si ascult cum trozneste streasina, cum suiera vantul pe la colturile casei, cum ploaia marunta loveste in geam. Crivatul bate de la est, intotdeauna. Spre dimineata ne trezim infrigurati. Privesc spre geam si ma lovesc de o pojghita de gheata care ma impiedica sa vad curtea. Pot sa disting totusi verdele plapand al gazonului - nu e zapada. Dar e mai rau. Sunt pene de curent din cinci in cinci minute. Cand nu avem curent electric nu avem nimic. Centrala nu porneste, deci nu avem caldura. Pompa de apa nu porneste, deci nu avem apa. Putem doar sa aprindem aragazul si sa fierbem o cafea turceasca pentru un inceput de iarna pe cinste.

Afara totul este incremenit sub ploaia inghetata. Toate plantele sunt culcate la pamant de vant si inghetate acolo. Puietii de mesteacan au ramurile indoite si frunzele inghetate suna ca niste clopotei de vant naturali. Pornim inarmati cu sfoara si foarfece sa legam tot ce se poate. Ma gandesc cata grija ai de toate intreg anul, pentru ca intr-o noapte sa culce totul la pamant crivatul inghetat. Trebuie sa umblam cu grija - ramurile inghetate se pot rupe la cea mai mica neatentie. Nu am invelit inca smochinul si nici magnolia, insa acum este imposibil. Sper sa nu sufere iremediabil.
Blackie si Schwarzie se bucura de confortul cabanutei de gradina unde le-am amenajat cosul de dormit si locul de luat masa. Am montat perna electrica in cos si se inghesuie amandoi, torcand. Dupa ce au primit micul dejun astazi au iesit sa exploreze, calcand cu grija pe iarba uda si mieunand nemultumiti. Repede inapoi.
Intre timp, in casa lucrurile s-au remediat - e cald, merge netul :-).
Am pregatit piesa de decorat masa pentru luna decembrie.
Orhideele sunt inmugurite si probabil urmeaza sase luni de flori.


Sa aveti o iarna frumoasa!

luni, 29 noiembrie 2010

Vorbitul in public

Saptamana trecuta m-am numarat printre prezentatori in cadrul unui seminar de jumatate de zi. Prezentarea mea a fost programata la finalul evenimentului, inainte de pranz. Nu-mi amintesc sa-mi fi placut vreodata sa ma adresez unui public mai numeros decat gasca noastra de prieteni - si aici era cazul, fiind prezenti in jur de 50 de oameni interesati de subiectele propuse. Subliniez cuvantul "interesati", pentru ca sunt multe evenimente (seminarii, prezentari, conferinte) la care lumea se duce sa bea o cafeluta buna si sa manance ceva fistichiu la pranz, sa mai schimbe aerul cenusiu al biroului cu mocheta moale a vreunui hotel de 4-5 stele. Nu sunt neaparat interesati de subiecte, ba dimpotriva, ii vezi motaind in scaune sau rasfoind materialele de prezentare incluse in mapele pe care le primesc la inregistrare. Situatia se schimba radical in cazul evenimentelor platite - dintr-o data nu mai dau toti navala, insa ai siguranta unui auditoriu interesat, atent, activ.

Cand sunt nevoita sa vorbesc in public, ies din zona mea de confort. Imi tremura vocea, mi se usuca gatul, simt ca ma inrosesc si ca imi iau foc urechile. Constientizez toate astea si mintea mea deruleaza in planul doi un proces de linistire si racire. Planul unu este ocupat cu expunerea ideilor pregatite anterior. N-am plecat vreodata spre pupitru sau microfon fara o pregatire temeinica inainte, fara un schelet al prezentarii garnisit bine cu idei si expuneri pe care le-am considerat a aduce un plus de valoare interlocutorilor. Mi-a fost teama de incadrarea in timp si am repetat acasa cu cronometrul pornit, constienta fiind ca la fata locului, in transee, pierzi idei pe drum si iti vin idei noi, construiesti pe marginea intrebarilor primite.
Lucrurile se schimba total cand sunt intre "ai mei": nu am niciun fel de retinere, sunt extrovertita, povestesc de toate, rad, glumesc, brodez pe diferite teme. Cred ca fond am, insa e nevoie de antrenament si practica pentru a ma simti la fel de bine si in cealalta situatie.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Antrenament pe BOSU

De cateva saptamani am reinceput sa vizitez cu regularitate sala de fitness, cu precadere orele de aerobic. Trei ani de pauza si-au spus cuvantul printr-o legatura de invers proportionalitate (cum altfel?!) intre kilograme si tonus. Mai exact, kile multe, tonus mic. Daca tonusul s-ar masura la degetele de la maini, sigur as sta bine, avand in vedere viteza cu care tastez si milioanele de litere care cu mandrie populeaza livrabile, oferte, prezentari. Insa nu. Tonusul nu e in degete. Trei ani de neingrijire las urme pe corpul unei femei si cu asta cred ca toata lumea e de acord. Iar prin neingrijire inteleg privarea de beneficiile activitatii sportive.

Iata-ma deci in sala de aerobic, plina de bune intentii si de optimism. Trec de la incantare la mirare (cum de s-au schimbat atatea in tehnica si abordare?!), la epuizare (sunt rosie ca para focului, mii de broboane ma napadesc de peste tot, abia imi trag sufletul, pulsul e la cer), la o stare vecina cu lesinul (simt ca daca nu ma opresc pic pe jos, la propriu). S-au schimbat multe. E alt ritm, alta tehnica, alte miscari, alt nivel. Ce e ala step? Ce e ala dance aerobic?

Ieri, de exemplu am fost pe BOSU - un instrument ("device" ar merge mai bine, v-am zis eu ca limba romana e saraca, nu dati cu pietre) care te obliga sa iti mentii echilibrul in timp ce faci alternativ exercitii aerobice si de tonifiere.


Pare inofensiv, nu? Nici nu va vine sa credeti ca "mica semisfera albastra" te poate face sa pierzi 600-700 de calorii intr-o ora, fortandu-te sa te mentii incordat pe tot parcursul "sederii".

Cert e ca dupa o zi de munca, o ora de BOSU, un dus fierbinte si o cana cu ceai, nu-ti mai trebuie nimic.

Astept sa mai prind putin curaj si ma arunc in Kangoo Jumps.

luni, 22 noiembrie 2010

Inception

Duminica seara am continuat weekend-ul Leonardo Di Caprio cu Inception, fin categoria "filme pe care trebuie sa le vezi de mai multe ori ca sa le intelegi". Di Caprio impreuna cu o armata de super actori sunt infractori de talie mondiala si fura ce mai important "asset" al secolului nostru - informatie. Numai ca nu asa cum v-ati astepta, adica din computere, de pe super calculatoare ghicind parole cat ai clipi sau tastand ca niste pianisti care nu se uita la claviatura. Nu. Ei sunt la alt nivel - fura informatia patrunzand prin efractie in subconstientul subiectului. Imi vine greu sa compar prestatiile lui Di Caprio in cele doua filme - in amandoua e stralucit.

Scor imdb: 9 din 10 (n-am mai vazut de mult asa ceva).

Il adaugam pe lista de nominalizari la Oscar.

P.S. Imi cer scuze pentru cuvantul in limba engleza strecurat mai sus intre ghilimele. Daca m-ar auzi/citi diriga... nu mi-ar accepta explicatia ca in limba romana nu exista corespondent viabil pentru multe din cuvintele care exprima ceva atat de bine in alte limbi. E o provocare.

Shutter Island

Cum a mai trecut aproape o luna de la ultima postare... Recunosc, m-a furat peisajul in spirala de intalniri/ prezentari/ discutii/ oferte in care am intrat. Degetele mi-au amortit in iuresul mail-urilor care se inghesuie cu zecile in inbox-ul meu cocosat.

Sambata seara a inceput weekend-ul Leonardo Di Caprio. Am debutat timid, cu Shutter Island. Tenebros film. Putine cadre noaptea, dar Scorsese stie sa induca teama la fel de bine si ziua. Daca nu ati vazut inca filmul, pregatiti-va pentru o prestatie de zile mari a lui Di Caprio, pentru un scenariu politist care iti pune mintea in miscare in incercarea de a anticipa urmatoarea miscare, pentru ca la final sa te faca sa te simti pacalit, amagit, halucinat (daca-mi permiteti).


Scor imdb 8 din 10.


Incepem nominalizarile la Oscar? Il pun pe lista mea.

miercuri, 27 octombrie 2010

Intrebari existentiale

Personaje: Mama si copilul de 4-5 ani.
Scena: In bucatarie, mama face icre. Copilul se tot invarte pe langa ea, punand o mie de intrebari.
Dialog:
Copilul: Mami, ce sunt astea?
Mama: Icre. Sunt ouale pestilor. Din ele ies pesti.
Copilul: Si in fiecare icru e cate un peste?

Retelele de socializare - prilej de melancolie?

Astazi pe prima pagina in Linkedin la rubrica “Persoane pe care ai putea sa le cunosti” vad o poza care declanseaza un suvoi de amintiri: imi amintesc caminul Frumoasei si camera 79 la ultimul etaj, una din putinele camere cu doua paturi (restul aveau cate patru – sase si erau nedecomandate – intrai intr-o camera treceai pe langa toate paturile, dupa care intrai in cealalta camera. Cata intimitate!). Camera mea din Frumoasei avea patru metri patrati. Erau doua paturi suprapuse aliniate la unul din pereti, iar pe langa celalalt o masa, doua scaune si un dulap. In fiecare iarna ne topeam de cald – sub cele doua ferestre minuscule trona un calorifer din fonta cu elementii lati de o jumatate de metru. In plus, o teava groasa de incalzire traversa longitudinal camera, strapungandu-i podeaua si tavanul. Eu aveam patul de sus. Dezvoltasem o tehnica de catarare rapida – un picior pe patul de jos, unul pe scaunul de la masa, mana pe pat si gata! eram sus. In spatele usii montasem o etajera suspendata cu 3 polite unde tineam toate vasele, si sub ea, un frigider. Aveam un castron rosu de plastic in care strangeam vasele murdare. Era perfect pentru transportul vaselor catre chiuveta de la baie unde le spalam.

Imparteam cu colega mea si dulapul. Ma innebunea faptul ca hainele mele imprumutau mirosul altcuiva. De cand ma stiu imi miros hainele inainte de a le imbraca. Imi place parfumul hainelor curate calcate. Ce senzatie de instrainare aveam – primul an de facultate, dezradacinata de tot ce era al meu: de camera mea, de asezarea lucrurilor in ordinea mea, de mama si de tata, de oras, de prieteni. In plus, si propriul meu miros imi era contaminat.

La parterul caminului sedea intr-o camaruta minuscula Cerberul – un fel de gardian al cuminteniei fetelor din camin, o femeie masiva si bruneta peste poate, invelita intr-un halat vesnic de culoarea caminului, pusa acolo sa se asigure ca regulile caminului erau respectate – niciun baiat in camera fara sa lase buletinul la ea, niciun baiat in camera dupa ora 20, portile caminului inchise dupa ora 22. Daca ramanea vreun buletin de amorez pe masa ei dupa ora 8 seara, cauta in catastif sa vada la ce camera a declarat nefericitul ca merge, urca gafaind scarile in melc si batea la usa urland cat o tineau plamanii “Vizitaaaaaaa!”. Bineinteles, ca orice control manual, avea defectele sale usor de exploatat: ghereta ei avea o usa din doua bucati, partea de jos statea inchisa, sa n-o traga curentul, iar partea de sus deschisa, sa vada pe oricine trecea. Cine vroia sa scape nevazut, o lua frumos la mers in pozitia piticului, astfel incat Cerberul nu zarea nici fir de par.

O alta misiune importanta a Cerberului era sa asigure legaturile telefonice. Cine dorea sa te contacteze telefonic suna la numarul caminului si cerea cu Cutarica de la camera X. Pe fiecare etaj era un telefon atarnat in hol. Ea facea legatura si cine se intampla sa fie pe acolo raspundea dupa care urla pe hol “Cutaricaaaaaaaaaaaaaaaaa de la camera iiiiiiiiiiiiiiiccccccccccccccssss”.

In sesiunea de vara nu puteam invata in camera. Era mult prea cald la ultimul etaj si mult prea mic pentru doua persoane: trebuia sa insiri cursuri, caiete, proiecte. Nu mi-a placut niciodata sa invat in pat, asa ca am apelat la o resursa disponibila in camin – camera de lectura – o incapere patrata cu mese de-a lungul peretilor si cateva in mijloc, unde ne strangeam in sesiune. Era liniste si prin geamul deschis parfumul salcamilor inunda camera.

In caminul Frumoasei am cunoscut o fata cu care am impartit multe dupa-amieze placute. Am vorbit ore lungi si firul povestilor s-a derulat pana departe. Ne-am marturisit, ne-am tinut de urat, ne-am gasit puncte comune. Apoi a venit vara si anul urmator am plecat in alt camin. Am pierdut-o pe fata Frumoasa si nu am mai gasit-o de atunci. Nici pe holurile facultatii, nici pe strada Frumoasa, nici din intamplare, in statia de autobuz. Am regasit-o insa astazi, pe prima pagina in Linkedin, la “Persoane pe care s-ar putea sa le cunosti”.

marți, 26 octombrie 2010

Ovare polichistice

Sau sindromul ovarelor polichistice (SOPC) sau boala femeii moderne sau cauza principala a infertilitatii feminine. Oricum ai spune-o, este un diagnostic pe care multe femei il aud in cabinetul doctorului ginecolog, un diagnostic tratat cu usurinta pentru ca "atata lume are boala asta", care "de fapt nu este o boala" ci "doar" o "functionare anormala a ovarelor".

Simptomele includ:

  • oligomenoree sau amenoree – menstre neregulate, rare sau absente
  • infertilitate - decurgand din lipsa ovulatiei pe parcursul unui ciclu menstrual
  • hiperandrogenism – activitate androgenica (adica hormoni masculini - testosteron) in exces rezultand in hirsutism (par in zone nedorite – fata, piept) si acnee

Metode de diagnostic:

  • ecografia care poate evidentia foliculii ovarieni. In ciclul menstrual normal, foliculul dominant "explodeaza" eliberand un ovul. Dupa ovulatie, ceea ce ramane din folicul se tranforma in corpus luteum care produce progesteron si ulterior se micsoreaza si dispare in aproximativ 12-14 zile de la ovulatie. In cazul SOPC, ovarele practic "aresteaza" foliculii care se dezvolta ajungand pana la 5-7 mm, dar nu mai mult. Niciun folicul nu ajunge la dimensiuni preovulatorii de 16 mm si toti raman atasati pe ovar, de obicei in zonele laterale, contribuind la cresterea in marime a ovarelor.
  • istoria pacientei, in special in legatura cu frecventa ciclurilor menstruale, hirsutism, obezitate, acnee.
  • analize de sange, concentrate pe nivelul hormonilor masculini: androstedion, testosteron, DHEA. Se crede ca nivelul testosteronului liber este cel mai bun indicator, intrucat statisticile au aratat ca peste 60% din femeile cu SOPC au un nivel peste normal al acestui hormon.
  • alte analize de sange sunt sugestive, dar nu pot da un diagnostic de sine statator. Astfel, raportul dintre LH si FSH nu trebuie sa depaseasca 1:1 in a 3-a zi a ciclului menstrual.
  • testul de toleranta la glucoza. Pentru acest test, pacientei i se recolteaza sange la momentul 0 - dimineata pe nemancate. Apoi serveste oral o portie de glucoza. Urmeaza o noua recoltare la 60' si inca una la 120'. Rezultatele testului indica rezistenta la insulina a pacientei si ajuta in elaborarea tratamentului, adaugandu-se un antidiabetic. Se crede ca exista o legatura intre SOPC si rezistenta la insulina.

Veti gasi multi "se crede" si "nu se cunoaste" atunci cand vine vorba SOPC.

Tratament:

Cand vine vorba de tratament, doctorii intreaba ce isi doreste pacienta. Un raspuns cum ar fi "Imi doresc sa fiu sanatoasa" nu este acceptat. Pacienta trebuie sa isi doreasca sau nu sa faca copii. Daca isi doreste copii, atunci tratamentul poate fi unul de fertilizare. De obicei se incepe cu scaderea in greutate si, daca ovulatia nu survine spontan, se trece la fertilizare cu medicamente (in general, Clomifen). Daca pacienta nu isi doreste copii, tratamentul este simplu: anticonceptionale. Daca pacienta isi doreste sa trateze acneea si hirsutismul, pe langa unele contraceptive, si spironolactona este indicata ca un adjuvant.

Concluzie:

Tratamentul este unul de lunga durata si pacienta trebuie sa dispuna de timp si de rabdare. Nu toate pacientele cu SOPC au si infertilitate. Chiar daca niciun tratament nu asigura rezultate, chiar daca fiecare organism raspunde altfel la aceleasi pastile, chiar daca vrei si stii ca nu poti, nu dispera, nu te stresa, nu iti dori mai mult. Fa pasi mici si siguri. Vei invinge, prin rabdare.

luni, 25 octombrie 2010

Multicultural

Slovenii au ales primar un cetatean de origine ghaneza de 54 de ani, catre traieste in Slovenia de 33 de ani.
Sunt constienta ca Romania e mult mai conservatoare. Totusi, pe cand o femeie in fruntea statului (nu as putea numi una acum) si/ sau un neamt prim ministru?

Bunele maniere in business (4)

Trimit un e-mail unui partener pentru a stabili o intalnire. In concluzie, astept raspuns. Dupa o zi, decid sa il contactez telefonic. Niciun raspuns. Frustrare. Dupa 3 zile de liniste din partea lui, sun din nou. Raspunde, de aceasta data si incepe direct cu scuza "Am fost bolnav".
Concluzie:
- esti bolnav sau nu esti la birou, pune "out of office"
- nu esti bolnav, bunele maniere in business spun sa raspunzi la un mesaj scris in maxim 24 de ore de la data primirii
- nu esti bolnav, bunele maniere in business spun sa returnezi un apel ratat atunci cand il gasesti
Si.. maturizeaza-te. Scuze cum sunt "am fost bolnav" si "n-a sunat ceasul" mergeau in clasa I.

Nu recomand - Fixativ Garnier Fructis

Fixativul Garnier Fructis pentru volum cu extract de bambus este unul din cele mai proaste produse pentru par pe care le-am incercat vreodata. Pe el scrie Flexihold - asta se traduce in "parul sta 5 minute" dupa care revine la forma initiala, bineinteles, avand aspect de par dat cu fixativ, nicidecum cu volum si cu siguranta fara luciul promis de fibrele de bambus. O dezamagire.

Bunele maniere in business (3)

Vizita la un potential client. Ajungem. Noi - 4, ei - 6. Sala de sedinte nepregatita - pahare folosite, cesti de cafea pe jumatate goale, hartiute, guma de mestecat. Gazda se scuza si incearca sa gaseasca o menajera care sa stranga. Nu reuseste, dar nici nu strange. Le impinge pe toate intr-un colt al mesei si incepem intalnirea programata sa dureze o ora. Dupa 45 de minute, isi aduce aminte cu voce tare ca nu ne-a intrebat daca am vrea si noi un pahar cu apa.
Nu e prima data cand mi se intampla - sa mi se usuce gura vorbind si sa nu am nici macar un pahar cu apa, ce sa mai vorbim de o cafea sau un ceai. Denota proasta crestere - pentru ca nu cred ca acasa oamenii astia sunt altfel.

duminică, 24 octombrie 2010

Bunele maniere in business (2)

Avem o intalnire cu un potential prospect. La intoarcere, impart un taxi cu unul din sefii unui alt departament. Drumul este suficient cat sa ne permita o conversatie variata - atat teme de business cat si teme personale, dar nu foarte. Ajungem la birou si observ ca omul nu face niciun gest care ar trada vreo intentie de-a lui sa achite contravaloarea cursei - banii astia se deconteaza oricum. Scotocesc dupa portofel, platesc, iau bonul si plec.

Incadrez fapta la dubla calcare pe bec - ca barbat, in primul rand si ca ditamai seful, in al doilea rand. Penibil.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

RED


Joia trecuta am vazut RED - Retired. Extremely Dangerous. Sau pentru publicul roman - Greu de pensionat. Distributie impresionanta - Bruce Willis, Morgan Freeman, John Malkovich, Brian Cox, Helen Mirren. Un film usor, amuzant, alert. Fosti agenti CIA (aproape) pensionati in incercarea de a afla de ce sunt pe black list. Malkovich este genial, acaparand orice scena in care apare. Omul asta hipnotizeaza camera de filmat, iar rolul paranoicului ii vine manusa. Merita vazut.


Scor imdb: 7.4 din 10.


De-a lungul relatiei noastre, a carei durata se apropie de 4 ani, am vazut la cinematograf 3 filme. C. are o karma proasta cand vine vorba de filmul la cinema: primul a fost o porcarie fara asemanare (am iesit din sala dupa 15 minute in care personajul principal omora tot fara niciun dialog); al doilea era un 3D (nu-mi amintesc titlul, pentru ca dupa 40 de minute de asteptat in scaune am fost informati ca s-a defectat aparatul de proiectie); al treilea a fost RED (a inceput cu 30 de minute mai tarziu si, in timpul unei secvente cheie, proiectia s-a oprit si s-au aprins luminile - pentru cateva minute. Apoi a reinceput, spre usurarea mea. Deja il priveam pe C. ingrijorata - e clar ca prezenta lui intr-o sala de cinema nu prevesteste nimic bun. Din aceasta cauza este si atat de rara). Iar raritatea imi aminteste de alt episod interesant: in timpul filmului, C. imi sopteste jenat "Papusha, mai incet". Atunci realizez ca eu comentam filmul simtindu-ma bine, adica - ca acasa, pe canapea. M-am salbaticit, domesticinadu-ma, daca functioneaza alaturarea de termeni. :-)

vineri, 22 octombrie 2010

Cana de ceai

De mult timp imi doresc sa achizitionez o cana de ceai pentru infuzie, cu sita inclusa si capac. O cana pe care sa o folosesc la birou - m-am saturat sa beau ceai din paharul de plastic - impersonal si prea fierbinte pentru degetele mele. Aseara mi-au cazut ochii pe cana perfecta si fara sa ezit, am cumparat-o. Vanzatoarea nu mi-a impachetat-o pe cea expusa, iar eu am fost bucuroasa la gandul ca nu va trebui sa ma chinui minute in sir sa dezlipesc eticheta cu pretul. M-a intrebat daca o fac cadou si mandra, i-am spus ca nu, o cumpar pentru sufletelul meu, si tot pentru el, cumpar si o suta de grame de ceai de fructe, aromat. Am primit punga in care cana statea in siguranta impachetata in folie anti-soc, am platit, am primit bonul si am plecat. Tot drumul spre casa am tinut punga aia ca pe un ou - sa nu cumva sa sparg cana. Ajung acasa si mandra, il chem pe C. sa ii arat achizitia. Scot cana incet din folie, capacul invelti separat, conditii de siguranta perfecte. "Iti place?", intreb. "Da, e frumoasa, dar... e ciobita", imi raspunde. In loc de portelanul alb cu flori de cires am vazut negru in fata ochilor. Cana mea avea o ciobitura de toata frumusetea.
Ma gandesc acum - nu conteaza cei 55 RON pe care practic i-am pierdut. Conteaza frustrarea pe care o simti cand esti inselat. Sa-i acord prezumtia de nevinovatie? Bine, i-o acord. Daca e nevinovata cum va reactiona? Daca e vinovata, imi va spune ca am spart-o eu? Daca nu vrea sa mi-o schimbe, ceea ce este foarte probabil, o sparg eu de tot in fata ei. Pentru o clipa, mi-am imaginat cum ii sparg toate canile expuse sau cum o amenint ca, daca nu mi-o schimba, i le sparg pe toate. Tot ce o inconjoara e de sticla sau portelan. Ar trebui sa aibe efect amenintarea, nu?

Poate ma vedeti la stiri - "Consultant in pragul nebuniei face ravagii la mall".

:-) Va tin la curent.

LE: S-a rezolvat. Fara cani sparte. Fara interventia agentilor de paza si fara televiziune ;-)

joi, 21 octombrie 2010

The Book of Eli


Odata cu anotimpul ploios reincepe sezonul de film la noi in casa. The Book of Eli a fost titlul de vinerea trecuta. Thriller-ul post apocaliptic isi concentreaza actiunea in jurul singurei Biblii ramase pe Pamantul parjolit. Doar cativa din cei "de dinainte" cunosc puterea cartii - "o arma indreptata catre mintile si sufletele celor slabi si disperati. Oamenii vor veni de peste tot si vor face exact ce le spui, atat timp cat cuvintele sunt din Carte". Nu stiu daca aceasta descriere te poate ajuta sa crezi sau sa rezonezi cu personajul principal care 30 de ani a mers spre vest, cautand locul unde aceasta carte isi va fi gasit menirea. Daca este doar un mijloc de control al maselor slabe si disperate. Post apocalipsa, oamenii cu greu mai puteau fi impartiti in "cei buni" si "cei pacatosi" - nimeni nu mai poate defini pacatul, pentru ca nu mai exista nivelul de raportare, benchmark-ul. Crima pentru orice, canibalism.


Stau si ma uit acum in jurul meu. Nu este crima pentru orice la propriu, nu am ajuns atat de departe. Este insa atata nepasare, atat de multa indiferenta, incat doar ceva foarte rau ne mai poate trezi din amorteala. Sper sa nu fie atunci cand "razboiul va deschide o gaura in cer prin care soarele va cobori si va arde totul".


Inchei acest post cu o descriere succinta a omenirii dinainte de apocalipsa: "Oamenii aveau mai mult decat aveau nevoie, oamenii nu stiau ce era pretios si ce nu, oamenii aruncau atunci lucrurile pentru care se ucid acum intre ei".


Scor imdb: 6.9 din 10

miercuri, 22 septembrie 2010

Concertul Guns N' Roses - proba de sunet

Poate mi s-a parut mie, dar tot concertul a fost o lunga si chinuitoare proba de sunet. Am avut impresia ca tehnicienii au adormit pe pupitru sau se jucau prosteste cu butoanele: vocea se auzea prea tare si spart, instrumentele prea incet, cantand parca din casa vecinului, se auzea cand prea tare, cand prea incet, iar variatiile din timpul melodiilor ma dureau aproape. Axl nu mai e ce a fost, vocea il lasa si tradeaza excesele. A falsa in solo de chitara pe November Rain e patetic, Slash cred ca isi rade in barba, iar noi am degajat grabiti.
Imaginile de pe ecran pareau fara nicio legatura cu momentul. Axl face parada modei, poate doar atat mai poate - schimba tinute mai ceva ca o diva. Efecte pirotehnice in compensare, insotite de niste pocnitori care acopereau orice alt zgomot, ca nu pot spune muzica.
La intrare, agentii BGS mi-au confiscat sticluta cu gel dezinfectant - probabil ca din experientele anterioare GNR a invatat sa se fereasca de public. Huiduielile si fluieraturile insa nu au putut fi oprite la poarta: in cele aproape 2 ore de asteptare si intre melodii. In timpul chinului priveam in jur si vedeam expresii de stupefactie amestecate cu mila si jena.
Incerc sa uit acest concert - credeam ca nimic nu poate intrece Madonna, insa acum GNR e pe primul loc la categoria "Uita ca ai auzit/vazut".

marți, 21 septembrie 2010

Vacanta 2010: Istanbul

Prima vizita la Istanbul te lasa cu rasuflarea taiata. E surprinzatoare forfota clocotind in timpul zilei pe strazile sale inguste si pietruite. Pare ca tot orasul respira prin comert. Toate cladirile sunt ticsite cu magazine la parter si cateodata si la etajul 1 sau chiar la 2. Reclamele din hartie acopera geamuri intregi, transformand fatadele intr-un ghiveci total. Pe la toate colturile gasesti vanzatori ambulanti de orice: de la Turkish Louis Vuitton, Turkish Gucci, la umbrele, unghiere, servetele, masini de cusut cat un capsator si cate altele. Saptamanal, baloti imensi impachetati cu maiestrie in rafie alba si lipiti cu banda adeziva se revarsa de pe trotuare. Imi imaginez cum au fost descarcati in port venind de prin toate colturile Asiei si acum isi asteapta destinatarii. Cei care au de ridicat mai multe pachete, vin cu masini pe care le parcheaza in mijlocul strazii blocand circulatia. Claxoane scurte – intotdeauna cate doua – ii acompaniaza in timp ce incarca. Cei care au de ridicat mai putine trag dupa ei niste carucioare cu doua roti la care se inhama, de cele mai multe ori, la deal. Zgomotul rotilor pe caldaramul pietruit e un ecou al altor epoci care continua si astazi sa guverneze viata in acest oras al noului si al vechiului, al modernitatii si al istoriei – deopotriva.

Istanbulul este istorie prin excelenta, atragand mii de turisti in fiecare an. Din traseul fiecaruia nu ar trebui sa lipseasca Sfanta Sofia – biserica bizantina, apoi moschee, apoi muzeu, Moscheea Albastra – cu superba faianta de Izmir lucrata manual, Basilica Cisterna – construita de romani ca un bazin de apa aprovizionata de la izvoare din apropierea Istanbulului prin intermediul apeductelor, Baia Turceasca Cemberlitas – loc de relaxare tipic otomana, Palatul Topkapi – cu gradinile si foisoarele sale de odihna, cu vederea superb asupra Cornului de Aur, cu bijuteriile si comorile sale care iti taie rasuflarea: diamante cat pumnul, smaralde incrustate in aur, sfesnice de 1 m inaltime cantarind 46 de kg de aur, incrustate cu mii de diamante. Intr-un cuvant, opulenta si bogatia specifice unui imperiu ofensiv. Nu trebuie ratat nici Marele Bazar, daca poti tine piept insistentelor, daca poti sa refuzi reduceri spectaculoase, daca stii la randul tau sa negociezi. Poti sa ai noroc, daca te afli in cautarea unei bijuterii sau a unui articol din piele. Trebuie, insa sa stii de la inceput ce vrei, altfel te vei pierde in puzderia de modele si culori.
Cei mai norocosi, care beneficiaza de un ghid local, au sansa sa vada si alte minunatii care nu sunt neaparat in Top 10 de vizitat: turnul Galata cu al sau restaurant rotitor, vilele de pe malul asiatic al Bosforului, cartierul armenesc si multe altele. 4 zile nu ajung pentru a “simti” intr-adevar pulsul orasului. E suficient insa pentru a bifa Top 10, pentru a te chinui sa alegi intre felurile de mancare cu carne tocata marunt, pentru a te delecta cu baclavalele divine si zemoase si cu rahatul turcesc aromat, pentru a savura o narghilea insotita de un ceai de mere sau un suc de rodii proaspat stors, pentru a asculta de 4 ori pe zi rugaciunea imamului, transmisa, cum altfel, prin megafoane, din aproape toate minaretele orasului.
Istanbul – European Capital of Culture 2010 – Come explore!

vineri, 17 septembrie 2010

Vacanta 2010: Thassos

A trecut déjà o saptamana de cand am revenit din vacanta. Atmosfera dolce far’ niente s-a dus, fiind abrupt inlocuita de aproximativ 200 de e-mail-uri (nu toate importante, dar toate de citit si de sortat), de rapoarte de finalizat, prezentari, evaluari de sfarsit de an – in concluzie o lista lunga de to do.

Am fost din nou in Thassos. Distanta scurta si pitorescul insulei ne-au ademenit din nou. Pe noi si alte cateva mii de romani, din pacate. Ma simt ciudat sa spun ca au fost prea multi romani. Suntem compatrioti, insa nu impartim aceleasi principii sau aceeasi educatie. Nu a fost aglomeratie in general, insa o densitate prea mare de romani. Iubesc sa fiu incognito in calatoriile noastre. Sa vorbim in soapta si sa admiram in liniste, sa fim singuri sau poate printre putini. Sa ne bucuram de civilizatie sau de lipsa ei totala, de salbaticie. Nu-mi place sa aud de la toate mesele vorbindu-se romaneste tare astfel incat sa aflu toate subiectele si toate parerile pe marginea subiectelor. Nu-mi place sa cobor pe o carare pietroasa, plina de colb, spre marea azurie si sa ma feresc din fata unui Nissan cu numere de Ilfov care ar fi vrut sa intre pana in mare, astfel incat cu totii, noi, fraierii perpedes, sa inghitim tot praful lui de smecher. Nu-mi place sa intru in supermarket si uitandu-ma la toate minunatiile de iaurturi in care sta lingurita perfect dreapta, la miere din conifer, masline si la cele mai aromate fructe coapte natural, sa aud strigate dintr-o parte in alta a magazinului “Costicaaaa, ce carne luam azi pentru grataaar?”. Recunosc, Costica e generic. Nu-mi amintesc numele exact. Ati prins insa ideea.

In cele 7 zile cat am stat, 5 am calatorit pe ATV-uri pe la mai toate plajele – si pe la cele mai populate si pe la cele pustii. Am revenit cu drag la plaja de la cariera de marmura parasita, unde pestii sunt de toate culorile iar apa e ireal de turcoaz. Am revenit la Vasili la Sea Breaze, locul preferat de cinat. Vasili face cel mai bun Mojito pe care l-am baut vreodata – cu menta proaspata din gradina lui si cu gheata maruntita intr-o rasnita manuala.
In toate vacantele am un moment in care imi incarc cu adevarat bateriile, cand simt ca este atat de frumos ce mi se intampla, atat de linistit, incat ma umplu de tot ce e mai bun, si trebuie sa inghit in sec o data, de doua ori, ca sa nu dau pe afara. Asa a fost cand am savurat unul din acele Mojito pe San Antonio Beach in fata unui apus de soare superb, privind la muntele Athos.
Intr-una din zile am decis sa mergem pe munte. Am pornit cu ATV-urile spre necunoscut. Am traversat paduri dese de pin, alternand mangaierea soarelui de septembrie cu racoarea placut mirositare a coniferelor. Am mers pe pietre mici, pe pietre colturoase, pe nisip si apoi iar pe pietre. Pana intr-un sat din varf de munte. Kastro. Pe la ora 18. Case de piatra acoperite cu ardezie. Obloane trase. Nimeni pe strada. Totul parca desprins din alta lume. O taverna unde oprim pentru o pauza de hidratare. Doua banci si o masa, cativa caluti din lemn pentru copii, patronul mustacios, familia: 2 femei crosetand, 5-6 pisici imense, postere inramate cu sfinte si sfinti. Suntem siderati de petecul de inedit pe care l-am descoperit. Dupa ce ne servim berile, suntem sfatuiti sa pornim repede inapoi – nu am vrea sa se insereze. Iar patronul ne gratuleaza "Multzumesc".

Pentru a sumariza Thassos, insula de smarald a Greciei as spune: munte si mare, verde si albastru, miere – deci albine, capre – deci lactate, maslini, smochini, pepene galben, peste, Amstel. Si romani.

marți, 24 august 2010

Fusion by Cernei

Ieri dupa amiaza m-a impins curiozitatea catre centrul vechi al Bucurestiului pe care nu-l mai vazusem de mai mult de un an. Am descoperit un mic magazin care m-a fermecat - hainute superbe, unicat, sub semnatura designerului Cristina Cernei. Originalitatea, materialele, ideile, decorul - totul e contopit in Fusion. Mergeti, faceti abstractie ca nu aveti unde parca, ca Lipscaniul e o "pietonala" pe care-ti rupi picioarele. Mergeti, sunt reduceri pana la 15 septembrie.

Cum nu sunt o mare amatoare de plimbari prin magazinele bucurestene, astept de la voi "la schimb" sugestii asemanatoare, unde sa merg "la sigur". Bineinteles, hainute + pantofi.

joi, 19 august 2010

Devenind PMP – foileton in 3 parti

Motto: Plan before you act

Episod pilot: Decizia
Decizia de a te certifica vine in urma unei nevoi: a ta prin prisma viitorului ce ti se iveste, a firmei in care activezi prin prisma proiectelor in care te vrea implicat si a oportunitatilor pe care le poate accesa astfel. Nici in cazul meu nu a fost ceva diferit. Mai mult, o combinatie din cele doua.
Partea 1: Conditiile
Pentru a putea sustine examenul de certificare trebuie sa indeplinesti o serie de conditii:
  • Sa fii membru PMI. Primul pas e si cel mai simplu. Calitatea de membru e la cateva click-uri distanta in schimbul unui cost anual.
  • Sa ai diploma de facultate
  • Sa poti face dovada a minim 3 ani/ 36 luni/ 4500 de ore de lucru in proiecte. Daca nu ai fost ordonat si nu in maneca o lista cu proiectele la care ai participat de cand te stii, e destul de descumpanitor sa stai fata in fata cu trecutul. Incepi sa interoghezi metodic, invers cronologic in ce proiecte ai participat. Dar asta nu e tot. Trebuie sa dai detalii despre ce ai facut in proiecte, pe fiecare faza din viata proiectului (initiere, planificare, executie, monitorizare si control, inchidere). Trebuie sa oferi detalii ale persoanelor care pot fi contactate pentru verificarea declaratiilor tale.
  • Sa faci dovada a 35 de ore de curs de project management acreditat PMI. Stiu ca in Romania exista centre de instruire care ofera cursuri pregatitoare – despre unele am auzit de bine, despre unele nu (in sensul ca participand la cursul respective nu faci altceva decat sa citesti manualul in grup). Optiunea nu a fost viabila pentru mine, avand in vedere “scoaterea din productie” pentru 5 zile. Astfel, m-am bucurat sa aflu ca exista si varianta cursului on-line. Cursul a constat in trecerea contra cronometru prin PMBOK si completarea unor chestionare. Daca raspundeai corect, primeai orele de acreditare. Valoarea adaugata nu a fost mare, insa acum imi dau seama ca adevaratul aport a fost deschiderea PMBOK-ului, trecerea prin el rapid, obtinerea unei imagini de sus asupra materiei care te asteapta.
  • Sa obtii aprobarea formularului. Eu am primit aprobarea la trei zile dupa ce l-am depus. Din cate am inteles, sunt selectate aleator formulare pentru a fi auditate, adica sunate persoanele de contact si intrebate despre tine, proiectele si activitatea ta.
  • Sa platesti taxa de examen.
  • Sa programezi examenul la un centru de testare Prometric.

Partea 2: Pregatirea
Exista multe materiale disponibile pentru pregatire. Eu am utilizat PMBOK, bineinteles, si PMP Exam Prep a lui Rita Mulcahy.

Din momentul in care ai data la care vei sustine examenul, incepe lupta contra cronometru. Nu te uita ca mai sunt 3 luni si ca ai timp. Daca incerci sa distribui capitolele pe saptamani vei vedea ca 12 capitole inseamna fix 3 luni. Mi-a fost imposibil sa invat in timpul saptamanii. Varianta “Eu dupa o zi de lucru in fata cartilor cu peste 500 de pagini care trebuie citite din scoarta in scoarta si intelese pana la nivelul conexiunilor si interdependentelor intre notiuni” nu a fost una pe care sa o pot implementa la calitatea dorita (ca sa vorbesc in termeni de project management). Astfel, mi-am dedicat fiecare weekend din aceasta vara studierii a 1-2 capitole pe weekend. Sambata primul, duminica al doilea. Am privit cu inima stransa la soarele de afara, am mancat zeci de eugenii si am scris zeci de pagini. Am inceput prin a citi cate un capitol din PMBOK si apoi capitolul corespunzator din PMP Exam Prep. Am facut exercitii, am gresit, am inteles de ce. L-am privit pe C. La cat de linistit si lipsit de frustrari a fost in aceasta vara in care nici macar un weekend nu am fost plecati de acasa. L-am iubit si mai mult stiind ca linistea pe care mi-a dat-o a contribuit enorm la puterea de a ma concentra. Am vorbit la telefon cu prieteni si nu m-am vazut decat cu cativa. M-am plictisit eu spunandu-le ca invat. Mama si tata mi-au reamintit de facultate prin indemnuri care-mi dadeau fiori de sesiune: “hai ca poti”, “mobilizeaza-te”…

Partea 3: Examenul
Examenul dureaza patru ore si consta in 200 de intrebari grila cu o singura varianta. Daca veti cauta “sample questions” veti vedea ca marea majoritate sunt de genul “ce faci primul lucru”, “ce faci urmatorul lucru”, “care e cel mai important”, “care are cel mai mic impact”, “ce e cel mai potrivit”. Prin acest specific, creste dificultatea alegerii unui raspuns. Toate optiunile prezentate sunt bune, dar care e cea mai buna sau prima sau urmatoarea. Trebuie sa ai grija la situatie, la cateva cuvinte cheie care ar putea face lumina. Trebuie sa stii si sa ai o oarecare experienta practica. Insa doar experienta nu este suficienta. Lumea si proiectele in care lucram zi de zi sunt departe de standardul promovat de PMI, de aceea, raspunsuri date doar prin prisma experientei, fara filtrul salvator al studiului te pot duce la esec.
Mi-a fost teama ca nu voi avea timp. La un calcul simplu observi ca ai disponibile 70 de secunde ca sa citesti si sa raspunzi la o intrebare. Infricosator de putin la prima vedere. Dar nu e asa. Am raspuns la cele 200 de intrebari in 3 ore, iar ultima ora am folosit-o pentru a revizui raspunsurile. Nu-mi sta in fire sa ma razgandesc asupra raspunsurilor intiale. Din experientele trecute, de fiecare data cand am facut asta, am gresit. Acum insa, am schimbat vreo 4-5 raspunsuri. Nu voi stii niciodata daca am facut bine sau rau procedand asa, pentru ca nu voi primi un scor detaliat la nivel de intrebare. La finalul examenului am vazut ecranul alb pentru cateva secunde “vesnice” in care pulsul urcase la cer. Apoi, ca in emisiunile in care se anunta castigatori si prezentatorul e instruit sa traga de timp ca sa creasca suspansul, in loc sa mi se prezinte rezultatul, apare un formular de evaluare a locatiei de sustinere a examenului. Butonez raspunsurile rapid si .. CONGRATULATIONS for passing…..

Epilog: “Tot ceea ce oamenii iti vor spune ca nu poti face, incearca si vei vedea ca poti”, Henry David Thoreau

vineri, 2 iulie 2010

Culmea paranoia sau Maladia obsesiv-compulsiva?

  • Sa speli o rosie cu apa plata, in chiuveta, cand robinetul merge si nu te retine nimeni sa o speli ca toata lumea (normala).
  • Sa stai in baie 2 ore pentru ca “azi faci baie pe cap”.
  • Sa cureti pielita de la ciuperci inainte sa le frigi pe gratar sau in cuptor la 200 de grade
  • Unii ar mai spune sa speli coaja pepenelui inainte de a-l taia

Declar lista deschisa…

Iunie 2010 - prin excelenta muzicala

Inepuzabilul Steven Tyler
Zgomotosii Manowar
Suprinzatorii Accept
Vestejitii Megadeth
Anarhistii Slayer
Superbii Metallica
Melancolicii Alice In Chains
Perfectii Rammstein in cel mai adevarat show pe care l-am vazut vreodata. Merita vazut, chiar daca nu sunteti fani. Nemtii fac totul perfect.

A fost superb. Intens, reinnoitor de spirit, trezitor de sentimente, claditor de vise, ireal.

Avand in vedere cele de mai sus, am inceput luna iulie cu o raguseala de toata frumusetea pe care o duc dupa mine destoinic, tratand-o cu indiferenta. E amintirea mea vie :-)

duminică, 20 iunie 2010

Farmecul ciresarului

Trandafirii













Fuchsia



Leandrul

Recolta din viitor



Recolta prezenta


Orhideea cu flori de 6 luni


Florile de piatra

Muscatele

Margaretele mici, muscatele si dafinul

Margaretele mari

Calele


Miss Blackie




Mister Schwarzie



marți, 15 iunie 2010

Disneyland Paris

Am fost la sfarsitul lunii mai sa lasam putina andrenalina acolo.

Hollywood Tower of Terror – un lift in care stai pe scaun legat cu o centura. Liftul urca pana la etajul 13 cu o viteza de 15 ori mai mare decat a unui lift obisnuit, care te face sa treci in "a patra dimensiune" – cea fara gravitatie. La punctul opririi, etajul 13, usile liftului se deschid pentru cateva secunde deasupra parcului. Urmeaza caderea in gol. Nu stii pana unde cazi, fiecare secventa a liftului (urcare sau cadere) este generata aleator, pentru a atrage in continuare si pe cei care au mai servit…Inutil sa descriu senzatia de cadere si franare, dupa care pe cea de urcare si franare, dupa care din nou cadere si franare. Daca v-ati intrebat vreodata cum este sa cazi cu liftul in gol, asta e locul in care gasiti raspunsul.

Aerosmith Rock’N Roller Coaster – un roller coaster acoperit, in care pleci de pe loc si in mai putin de 3 secunde ai atins 100 km/ora. Intunericul si muzica rock pe care o auzi in sistemul surround instalat in fiecare “masina” sunt ingredientele care completeaza perfect experienta. Desi, la viteza la care nu puteam nici sa mai tip si forta celor 4-5G ma tintuia in scaun, nu auzeam track-ul.. doar suieratul vantului pe la urechi. Am auzit-o la final, cand m-am dat jos cu picioarele tremurande: “Dude looks like a lady”.

Hipnoza Eric Clapton



E vineri seara si ma indrept grabita spre stadion. Ambele bilete sunt la mine, deci trebuie sa il astept pe C. care vine din oras. Parchez fara probleme si astept in fata intrarii principale. Am timp sa observ cat de pestrit este publicul, cum se amesteca iile si cozile impletite cu fustele pe tocuri, tineri sau de varsta a doua, parul rebel cu cel alb sau cu cel lipsa. Imi amintesc de Rolling Stones si am o strangere de inima. Imi spun “Sper sa fie mai bine decat atunci”.

Mai mult de trei sferturi din gazon este ocupat cu scaune. Ma bucur ca nu am locuri acolo – experienta isi spune cuvantul de cand la un alt concert un domn respectabil nu ne-a lasat sa dansam penru ca nu mai vedea din cauza noastra. Concertul incepe la ora 21:00, dupa ce o domnisoara in alb urca pe scena si penibil, incearca sa introduca pe cine nu avea nevoie de introducere. Fara sa se prezinte si fara niciun discurs pregatit pentru un asemenea eveniment si o asemenea onoare – sa se apropie de acelasi microfon. Eram prea entuziasmati cu totii ca suntem acolo, prea nerabdatori sa vedem ceea ce n-am sperat vreodata, asa ca am fost toleranti. Cateva huiduieli transmise din suflet au trimis-o pe prezentatoarea de ocazie in culise. Mi-e ciuda ca ea probabil a dat mana cu Slowhand.

Primele acorduri au picurat spre urechile noastre intr-o sonorizare de exceptie – Eric Clapton si Steve Winwood isi fac aparitia nepretentios, doi domni respectabili la 65, respectiv 62 de ani. Eric are pletele grizonate pana la umeri si pantalonii scurti pana la genunchi. Incepe cu aceeasi piesa cu care a inceput si la Madison Square Garden din New York – Had to cry today, perfecta pentru un start in forta. Aplauzele nu contenesc. Mi se umple sufletul sa vad un stadion plin, vibrant, receptiv la o muzica necomerciala, la blues si rock’n’roll. Ma bucur si sper ca cei care considera ca suntem un “popor de manelisti” sa ne lase si sa se duca.

Ma uimeste usurinta cu care canta amandoi – la chitara, voce sau clape deopotriva. Ce muzica dumnezeiasca iese din mainile lor fara vreun efort deosebit, fara chin, fara miscari ciudate, doar simplu, modest, hipnotic. Am iubit fiecare clipa. Eric Clapton a venit in concert cu Steve Winwood ca sa isi prezinte radacinile si sursa de inspiratie, ca sa ne demonstreze ca la 65 de ani reprezinta mai mult decat suma discurilor sale.

In incheiere, C. a concluzionat corect “Mi s-a indeplinit un vis”.

Thank you, Mr. Clapton.

Photo credit: http://www.ericclaptonmusicnews.com/

vineri, 12 martie 2010

Greu de ales

Cu fiecare an, devine din ce in ce mai greu sa alegi pe cine sa vezi in concert la Bucuresti:

AC/DC - 16 mai
Bob Dylan - 2 iunie
Eric Clapton - 11 iunie
Elton John - 12 iunie
Aerosmith - 18 iunie
Metallica, Rammstein, Manowar, Slayer, Megadeth - 25 - 27 iunie
Rod Stewart - 29 iunie
The Cranberries - 20 iulie

Iunie va fi o luna aglomerata.

Everybody’s fine


Robert De Niro joaca rolul unui vaduv, tatal a 4 copii cu care pastra legatura prin intermediul sotiei disparute. Decide sa reinnoade relatiile, calatorind pentru a-si vizita prin suprindere cei 4 copii. Ceea ce gaseste la fiecare dintre ei pune punctul pe i-ul multor aspect contemporane:

Vizita nr. 1 – Fiul artist: singurul pe care nu il gaseste acasa. Toti ceilalti ii ascund motivul: arest in Mexic pentru consum de droguri. Mai tarziu lucrurile degenereaza, ajungand la deces din supradoza.
Vizita nr. 2 – Fiica director de agentie de publicitate. Pare a detine viata perfecta: o familie fericita cu un copil care invata foarte bine la scoala, o casa superb, masini, piscina, miniteren de golf. In realitate, familia e inexistenta – cei doi nu mai locuiesc impreuna, fiecare partener are relatii extraconjugale, fiul nu e chiar asa de bun la scoala, mai degraba dependent de online.
Vizita nr. 3 – Fiul dirijor. De fapt, percutionist intr-o filarmonica.
Vizita nr. 4 – Fiica dansatoare la Las Vegas. Il asteapta la aeroport intr-o limuzina alba, il duce acasa intr-un apartament superb. De fapt, nimic din toate astea nu erau ale ei, doar copilul pe care o prietena i-l aduce in grija. Prietena ei, lesbiana.
Ce avem aici? Comunicarea printr-un filtru care transmite totul modificat in bine. Pretentii prea mari de la copii, tranformand in frustrari toate asteptarile parintesti neindeplinite. Cum sa pari ceea ce nu esti.

Excelent.

Scor imdb: 7.3 din 10.

marți, 9 martie 2010

Versiunea 3.0

Daca vizualizati profilul meu complet veti vedea ca am trecut la o noua versiune de curand. Se spune ca femeia la 30 de ani e perfecta. Nici foarte tanara pentru a nu stii ce isi doreste, nici prea batrana pentru a nu-si mai dori nimic. Si cum aproape toate urarile se termina cu “… si tot ce iti doresti” ma intreb, chiar asa, ce imi doresc?
Nimic material, asta e sigur. Cu fiecare an care trece sunt tot mai departe de orice dorinta materiala: de orice inel, cercel, pantof, hainuta, telefon. Cred ca cea mai puternica dorinta de acum este sa pot sa imi fac planuri realiste. Sa pot sa spun ca in mai merg la Paris, in septembrie in Thassos si la Istanbul, in vara cu cortul la Corbu. Sa imi doresc toate astea si sa le pot face sa devina realitate. Sa pot sa spun ca vreau sa pot sa vreau un copil si toti cei care imi sunt aproape sa respecte asta. Sa pot sa spun ca ii vreau pe toti ai mei si pe toti ai lor sanatosi si sa si pot face ceva in sensul asta. Sa pot sa ma plac, sa fiu multumita de mine. Sa pot sa pasesc pe treapta urmatoare.
De ziua mea am fost fericita si am plans. I-am avut aproape pe toti cei care conteaza. M-a insotit mesajul lui Henry David Thoreau gravat manual pe un pandantiv de argint: “Tot ceea ce oamenii iti vor spune ca nu poti face, incearca si vei vedea ca poti”.

Avatar

Nu incerc sa dau explicatii referitoare la lispa unor povestiri noi pe blog. E suficient sa spun ca blogul e un loc unde vin din placere si nu din obligatie. Nu vin pentru ca trebuie, nu am castiguri din asta, nu ma magulesc multe afisari si nici pozitia mea in zelist. Blogul e un jurnal nu foarte intim pe care am decis sa il impart cu cei care gasesc puncte in comun cu mine.

Duminica am vazut “Avatar”. Si mi-a placut. Am depasit varsta filmelor SF. De fapt, nu cred ca s-au inscris vreodata pe lista favoritelor mele. Cu “Avatar” e altceva insa. Sa lasam efectele speciale deoparte si sa ne concentram pe mesaje:

  • Omul este daunator sie insusi, precum si altor specii.

  • Un cuplu poate fi un conducator de succes.

  • Viata/ locul in care ne aflam nu e neaparat singura si cea mai buna varianta.

  • A fi diferit nu inseamna a fi mai rau.

  • Orice izbanda are un pret. A gasi echilibrul intre beneficiu si cost este poate cea mai dificila misiune a fiecarui individ.

Va invit pe toti cei care ati vazut filmul sa comentati. Sau sa revedeti. Sa vedeti in spatele efectelor, in spatele primei impresii.

Scor imdb: 8.5 din 10.

joi, 14 ianuarie 2010

Dilemele unui bantuitor de "hypermarche"

De ce era aglomerat la 'hypermarche' marti seara la ora 19:00?

De ce nu se implementeaza ‘Programul rabla’ si pentru carucioarele din 'hypermarche'?

Pe principiul “mama impinge si io trag”, manuirea unui astfel de carucior este mai complicata decat a tine haturile unui cal naravas. Tu vrei stanga, el nu. Are rotile distruse de atata frecat pe dale (ca asa e normal, de unde iei caruciorul pana in magazine trebuie sa sari borduri, sa traversezi peste dale, ehee, e o adevarata cursa si un motiv bun de gimnastica a bi/tricepsilor).

Marti am nimerit unul cu un ghem de rafie in jurul rotii. Tragea puternic stanga. Ca sa mearga drept, eu trebuia sa trag puternic dreapta. Imi imaginez cum aratam. Pe langa dezinteresul conducerii 'hypermarche-ului', care a preferat sa angajeze 3 trepadusi sa pazeasca “flota” decat sa investeasca in a o reinnoi sau in a eficientiza traseul (scurt, dealtfel) de la parcare la magazine, buna educatie a concetatenilor nostri isi lasa si aici urmele: gasesti in cos tot ce nu i-a mai trebui melteanului in portbagaj, gasesti guma de mestecat in fanta pentru 50 bani, tot felul de lichide sau semisolide pe manere.

Iar am decis sa nu mai calc pe acolo. Mai sunt si altii. Sa mai manance si gura lor ceva…

Frustrari curente

Sunt la capatul nervilor… Nu contenesc sa ma intreb cum pot trai unii cu ei insisi. Lucrez cu reprezentantii unui client. Clientul e un nume mare. Ei (reprezentantii) sunt niste mitocani fara pereche. Nu se sfiesc sa te intrebe daca “iar ai venit” si “ce mai vrei”. Nu se sfiesc sa fumeze in birou fara sa te intrebe daca te deranjeaza. Injura ca la usa cortului – femei, barbati cu totii. Injura cu organe. Sunt cei mai eficienti vampiri – te lasa cat ai clipi fara buna voie. Doar intrand la ei in birou iti pierzi ideile, zambetul, aplombul, cheful. Dupa fiecare discutie cu ei imi vine sa ma duc la baie si sa ma spal temeinic, de parca as fi calcat intr-un rahat. La fiecare mitocanie si lipsa de minima educatie, eu trebuie sa fiu tare, sa nu cedez, sa nu raspund, sa nu-mi spun parerea. Pentru ca ei sunt CLIENTUL. Vin la birou la 10 si pleaca la 5. Au pauza de masa doua ore si cand nu sunt in pauza de masa, se joaca in retea sau descarca filme, rad, fumeaza, mananca pizza. E decadent. Un mediu infect in care nu mi-as dori vreodata sa lucrez. In care as avea impresia ca ma infestez si eu cu microbul delasarii, al venitului la serviciu ca sa am de unde sa plec de acasa. Un bun exemplu ca pestele de la cap se impute. Mi se bate ochiul stang.