miercuri, 23 decembrie 2009

Intre timp

S-au petrecut multe.

21 noiembrie - Plantam mesteceni, tei si aluni. Le vom astepta scoarta alba, umbra, florile, pasarile.

22 noiembrie - Votam. Apoi mergem la concert la Diana Krall. Linistit. Frumos.

30 noiembrie – La multi ani mama mea!


30 noiembrie - Vad dragostea in trei perle impachetate in vanilie

1 decembrie - Simt in iubitul meu dorul de casa parinteasca. Asa ca facem surprize. Strabatem 400 km si batem seara la poarta doar pentru a vedea bucuria celor dragi.


4 decembrie - Avem Petrecere de Craciun.


5 decembrie - Avem bradut. Mai devreme, ca sa avem timp sa ne bucuram de el. Montam ghirlande de luminite la streasina.











5 decembrie - Asist la un gest frumos intr-un magazin de bricolaj. In fata mea la casa se aflau un tata cu fiica lui (nu mai mare de 7 -8 ani) careia ii cumparase un bradut in miniatura intr-un ghiveci roz (!) impreuna cu un set de globuri minuscule. In fata lor o doamna, afland totalul cumparaturilor, renunta la ultimul articol de valoare infima (10-20 ron). Tatal fetei se ofera sa ii achite suma. Doamna refuza.

6 decembrie - C. vede o caprioara. Aproape de casa noastra.

10 decembrie - Stim deja unde vom fi pe 6 septembrie 2010. Si suntem bucurosi. Foc.



11 decembrie - Imboboceste orhideea. O iubesc.

13 decembrie - Merg la targul national de imbracaminte si incaltaminte in cautarea unui cojoc autohton. Plec dezamagita. Aglomerat. Sordid. Fara cojoc.

13 decembrie - Primesc amenda pentru ca "utilizam telefonul mobil fara dispozitiv <>". Piata Unirii.

15 decembrie - Prima zapada. 3 ore in loc de 20 de minute. Descopar Magic FM. In loc sa ma enervez cant. Chris Rea - "Driving Home for Christmas", Celine Dion - "Feliz Navidad", Queen - "Thank God it's Christmas". Acasa e feeric. Totul e alb, totul e liniste. Centrala duduie, insa nu acopera cantecul viscolului. Nu dorm bine cateva nopti la rand. Latra cainele vecinilor. In apartament trecea tramvaiul pe la urechea mea si n-aveam nicio problema. Acum m-am obisnuit cu linistea. Dorm iepureste. Redescopar caciula de blana (nu sunt eu mai jos. doar caciula mea ruseasca).



19 decembrie - O familie de fazani se plimba prin zapada pe la poarta noastra. E pitoresc. Unic.

22 decembrie - Petrec cateva ore bune in cautarea cadourilor. Impreuna cu alte cateva mii. Vad o fetita de 2 ani in bratele mamei. Fetei ii este sete si mama o serveste cu coca cola. Regret.

23 decembrie - Imi imaginez partia.



24 decembrie - Merg sa dorm. A inceput "Sinteza zilei' in reluare. Mai tarziu impachetez.

Papusha reloaded

Astazi pentru mine a fost ultima zi de lucru din acest an. Ma uit cu mirare la ultima mea postare si nu-mi vine sa cred ca a trecut mai bine de o luna de atunci. S-a cam pus praful pe blogul meu, pe povesti si pe comentarii, care si asa nu erau prea multe. Totusi, revin cu placere. Ca atunci cand redescoperi in fundul dulapului tricoul care-ti placea atat de mult, dar pe care alte toale l-au acoperit si te-au facut sa-l uiti. Nu e vorba de uitare in cazul de fata, ci mai degraba de lipsa de timp. Stiu, “ce stiu eu, ca n-am copii. O sa vad eu atunci cand o sa vina si copiii cum o sa fie”. Sper sa nu fie mai rau. Ultimele saptamani, care bat spre doua luni aproape, au fost foarte intense din punct de vedere profesional. Stau si ma intreb daca nu cumva corporatia castiga mai mult acum, pe perioada de criza, decat inainte. Acum isi permite sa inghete salarii, sa taie bonusuri, sa nu insiste sa pastreze oamenii, ba chiar sa-i impinga afara pe scari pe unii din ei. Oamenii accepta mai multe pe timp de criza, din teama de a-si pierde locul. Si ei profita. "Ramane cine vrea" sau "Sa ziceti mersi ca aveti un loc de munca" sunt noile lozinci. Insa cum sa-mi explic ca acum e mai mult de munca, acum nu mai facem fata cererilor si impletim clientii si proiectele precum sireturile de la pantofi. Acum se arata adevaratele veleitati in ale planificarii de resurse: cand ai 5 proiecte si doi oameni disponibili, cand toti vor raportul ieri si ai un singur om care stie sa le faca. Acum se vede cine si-a tinut toate ouale intr-un cos. Acum se alearga in “piata” dupa oameni si tot acum se primesc 50 - 100 de cv-uri pe un loc disponibil. Asta e imaginea de la un nivel. Un etaj mai jos, siretul de la pantofi se simte altfel: daca de la nivelul de sus pare o funda bine facuta, ce ne va ajuta sa mergem mai departe incaltati bine, de jos nodul strange in jurul gatului. Sufoca. Gatuie. Tensioneaza. Frustreaza. Oboseste. Demotiveaza.
Am trait seri la rand in care am ajuns acasa doar pentru a manca, spala, dormi. Punct si de la capat. Am trait in asteptarea weekend-ului, a diminetii cand nu trebuie sa ma trezesc si sa pornesc spre serviciu. Cand pot sa ma bucur de conversatia matinala la orizontala, cand am timp sa pregatesc si sa savurez un mic dejun, cand am timp sa-mi iubesc florile si sa traiesc dilema urmatoarei actiuni. Am fost intrebata pentru ce. Si ca atunci, si acum as putea raspunde “Nu stiu. Nu am timp sa ma gandesc”.