joi, 24 septembrie 2009

24 septembrie

La multi ani, tata! Cel mai mult de ziua ta imi doresc sa te am sanatos alaturi de mine, de noi, mult timp. Imi doresc sa-ti aflu numai impliniri in tot ce incepi. Imi doresc sa-ti stiu multumirea cand te gandesti la noi. Imi doresc sa ramai mai tanar in fiecare zi.

La multi ani, mamaita! Oare acolo sus sarbatoriti zilele de nastere? Ti-am trimis un strop de vin rosu si un gand mai vechi: mi-e dor de tine.

miercuri, 23 septembrie 2009

De la mare, prin e-mail

Primesc astazi pe mail:

Fac azi o baie rapida, pun ochelarii de inot pentru impresionarea audientei, dau puternic de 8 ori din brate, vad pe sub apa ceva umbre, ma ia panica, ma intorc, ajunge sa dau de 4 ori din brate si ajung la apa mica. Pun picioarele pe nisip, imi zic ca-mi ajung 1 minut si 24 de secunde de baie. Imi zic sa ies la soare.
Dar stii prea bine, prietene cetitor, ca iesitul din apa nu se face oricum. Pe plaja-i lume multa, poate se uita cineva la tine. Daca tii cat de cat la imaginea ta, aranjezi una alta. Tragi de slip sa aranjezi cucu subacvatic, bagi un pic mana prin par (cat mai ai) sa-l faci sauvage, ridici ~a~ele, sugi nitel burta.
Apoi iesi pe tarm, calcand hotarat. Tot pentru impresie. Privind undeva departe, nicaieri, tot pentru impresie. Dar stii ca macar 3 babe hodoroage tot se uita la tine. Poate una nici nu vede, nu conteaza. Ei bine eu am avut bafta sa ies taman langa 3 fetisoare, ce se bronzau pe ~i~isoare. M-am gandit ca bine am facut ca m-am primenit. Si am calcat mai hotarat, fara sa privesc spre ele. Bineinteles. La inceput. Bineinteles.
Iar cand am ajuns cam la juma de metru de sezloangele lor, le-am traznit o privire de, teoretic, trebuia sa le ingrop sub nisip. Ai tu habar, cetitorule, cum arata ochii mei verzi pe fata mea bronzata, cand ies din mare?! Nu, nu ai. Ei bine, fetisoarele au ramas incremenite. Ma priveau cu ochi mari, toate trei. Am trecut pe langa ele. Multumit de traznetul transmis, de impresia facuta.
Ajung langa propria sotie, zambind multumit de mine. Si propria sotie imi spune:
-Sterge-te pe fata, esti plin de muci.

:-))

vineri, 18 septembrie 2009

Inca o saptamana

Stiu. N-am mai scris de o vreme pe blog. Din lipsa de timp si de energie. Rup acum 10 minute din iuresul zilnic ca sa va povestesc ce mai fac eu in universul meu eliptic de timp liber.

In mare, as putea sa spun “Muncesc”. Si putini ar intelege cum vine asta, sa faci doar atat. Daca nu muncesc la birou, muncesc acasa sau ma deplasez cu masina, si asta fiind tot un fel de munca – munca de a-ti antrena nervii. Am strabatut centura Bucurestiului din nord in vest in doua zile consecutive. Dar, gata cu lamentarile. Cum imi spunea un pici “Mai bine asa, decat sa stai acasa toata ziua sa te plictisesti”.

Duminica trecuta m-am delectat cu 40 de bulbi de narcise galbene, 20 de bulbi de lalele alb-rosu, 20 de bulbi de lalele negre si 50 de bulbi de branduse albe. Si nu, nu i-am mancat...

Am fost cu bicicleta pe campurile din apropierea casei. De fiecare data inainte de amurg. Si m-am gandit ca viata este ca o plimbare cu bicicleta: sunt portiuni line si segmente accidentate, unde te lovesti de tot felul de bolovani si pietre. Treptat inveti sa le ocolesti pe cele mai mari, iar peste cele mai marunte treci semet, pastrand directia. Daca iti iei ochii de la amanunte si reusesti sa privesti drumul in ansamblu, gasesti frumuseti pe langa care altfel ai fi trecut nepasator. Miresme indoielnice alterneaza cu parfum de fan si daca ai noroc, poti avea si mici spectatori – fazani, vulpi, iepuri – de care te bucuri ca de niste prieteni vechi.

Am revazut zilele trecute o veche prietena. Mi-am reamintit de energia ei pe care nu o pot avea decat oamenii care fac intr-adevar ceea ce le place. Si folosesc si acest prilej pentru a-i transmite “La multi ani” si un buchet de toamna virtual

vineri, 4 septembrie 2009

Poveste de dragoste

Sunt oameni care imi spun ca s-au bucurat de Grecia acum 10-11 ani, cand s-au deschis granitele si ca acum nu li se mai pare mare lucru. Daca ii intrebi incotro i-au purtat pasii, se opresc in Halkidiki. Noi nu am fost in Halkidiki si nici nu cred ca vom ajunge. Pentru ca am facut o mica pasiune pentru insule.
Am inceput acum doi ani in Thassos, unde am gasit multa liniste, peisaje superbe, mare albastra (oricum asta e un pleonasm in Grecia), stanci, pini, cei mai dulci pepeni galbeni, miere si o supa de rosii de vis. Am petrecut atunci o saptamana intr-un bungalow intr-o livada de maslini. Am admirat talentul de a construi printre maslini, fara a-i deranja, pentru a pastra aerul care da originalitate locului. Am fost la 100 de m de plaja, insa nu am petrecut doua zile in acelasi loc. Ne-am bucurat de varietate – plaja cu nisip, plaja cu pietre, plaja cu stanca. Am hotarat ca vom reveni. Si am facut-o anul acesta, insa nu in Thassos, ci in Zakynthos. Am schimbat punctul geografic (din nord-vest in sud-est) si marea (din Egee in Ionica). Au trecut doua saptamani de cand ne-am intors si daca inchid ochii vad inca ce vedeam din dormitorul nostru mediteranean.


Am calatorit doua zile pentru a ajunge acolo, pentru ca am ales sa o facem cu masina, desi insula are si aeroport. Nu imi place sa merg in Grecia prin agentii, nu imi place sa stau la hotel, prefer intelegerea direct cu proprietarul vilei si planificarea pe cont propiu. Mi-am deschis ochii in apa pentru a-mi umple sufletul cu albastru. Am iubit fiecare peste care mi-a iesit in cale. Am savurat fiecare salata ce-mi gadila papilele cu savoare greceasca din masline si miere. Si am concluzionat ca desi Grecia are un numitor comun ce-i confera identitatea, oriunde te-ai duce este altfel. Probabil ca vom reveni si in alti ani, insa mereu altfel, mereu altundeva, mereu deschizatori de drumuri. (va urma)