luni, 27 iulie 2009

Aventurile fierului din apa in piscina Intex

Voi fi scurta in relatare. C. a achizitionat o minunata piscina Intex supraterana cu diametrul 3.6 m si o capacitate de 6.700 L. Am umplut-o cu apa prin furtunul de gradina, care nu trece prin filtrul deferizator. Procesul a durat 5 – 6 ore. Apa cristalina, la 17 grade. A doua zi, peretii interiori incep sa devina alunecosi. Moment in care imi devine clara necesitatea tratarii apei. Merg in Bricostore si cumpar pastile de clor, floculant (nu radeti, e un agent de limpezire) si algicid. Iau si o trusa de analiza pentru ca nu stiu cum stam cu PH-ul. Ma apuc voiniceste si tratez apa seara. A doua zi dimineata, surpriza!! Apa se transformase intr-o supa maro opac. Spre suprinderea mea, nu disper, imi pastrez calmul si ma apuc sa rascolesc internetul. Gasesc comunitati intregi cu aceleasi probleme, in SUA. Decid sa nu merg pe varianta inocularii chimice a fierului cu diversi agenti mai mult sau mai putin nocivi pentru piele si merg pe varianta cu eliminare mecanica. Adica: un ciorap de bumbac pe skimmer (adica pe galetusa de pe marginea piscinei unde se pun substantele si la care e conectata intrarea in pompa de recirculare), celalalt ciorap pe filtrul din pompa si un prosop legat de scara piscinei, in dreptul orificiului pe unde intra apa din pompa de recirculare in piscina. Se spala aceste trei "filtre" cat mai des. Apa are acum culoarea icetea-ului si 28 de grade. Si sunt increzatoare ca va deveni din nou albastra. Pun poze cu "before" si "after". Cand voi ajunge la "after".

To the airport

Debutul unei saptamani: trezirea la 5:30, iesirea din casa la 6:00, check-in la 6:15, imbarcarea in Fokker-ul Carpatair spre Timisoara la 6:30, decolarea la 7:00. Un tiuit-huruit-shuruit ne insoteste pana deasupra norilor. Acolo totul e linistit. E soare si senin. Primim o cafea si o prajitura Alka cu mere. Aterizam la Timisoara la ora 8:00. Ne asteapta o masina care ne transporta pana la Arad. Repede, prea repede in unele curbe... Ma reintalnesc cu soferul la ora 17:00. “Zburam” inapoi spre Timisoara. Nu am nicio carte la mine, nicio revista, nimic de citit. Sunt doua chioscuri de ziare in aeroport si ambele sunt inchise. E ora 18:00. Rezolv rapid check-in-ul si ma asez in sala de asteptare. Incep sa studiez pasagerii:

  1. Cuplul tanar. El brunetel, pare arab sau turc, ea blonduta. Nu-mi dau seama daca e romanca – vorbesc engleza intre ei. Au o fetita de 7-8 luni draguta foc. Si inca un copil in burta ce pare de 3 luni. Grabiti.
  2. Mama si fiica. Ambele excesiv de bronzate. Mama pare ca a nascut-o pe fiica foarte devreme, par surori. Fiica e fotomodel “wannabe”. Nu are mai mult de 15 ani, dar e gatita cu fustita de blugi scurta si vopsita si pe gene si pe unghii. Cyclamen.
  3. Diva bruneta. Ochi mari, buze opulente, imbracata sport. Pe mana dreapta o gentuta, sub mana stanga un Mac. Fara husa, sa se vada. Il tranteste pe scaunul din dreapta, scoate blackberry-ul, verifica apelurile, scoate celaat telefon si incepe sa vorbeasca. “Ce faci ba? Ati ajuns? Ba nu esti intreg la minte, cum naiba ati mers toata noaptea si nu ati oprit? Nici macar pentru pipi? Ba, io am condus vreo 150 de km, si dupa aia l-am lasat pe el. Am venit cu 230 – 250 viteza de croaziera. Da ba, am ajuns pe la 1 si a vrut asta sa se uite la un laptop si am stat pe laptop pana la 3 dimineata. Bine ba, mai vorbim”. “Alo, ce faci mama? Eu sunt in aeroport la Timisoara. Da? Daca e vremea frumoasa in weekend poate vin si eu la Ploiesti cu motoreta, ca trebuie sa ii schimb carenele. Bine mama, pa.”
  4. Femeia de afaceri. Pe la 35 - 40 de ani, studiaza un catalog al unei agentii de turism. E botoxata, cremuita, imbalsamata. Sigur la doi ani dupa inmormantare va arata la fel ca in momentul trecerii in lumea de dincolo.
  5. Consultantul cu costum ieftin si scamosat. Nu comentez mai mult.


Ma imbarc in Boeing 737 de la Tarom cu destinatia Bucuresti. Am loc la culoar. La fereastra un domn corpolent incape cu greu intre manerele scaunului. Intre noi, nimeni. Primim sucuri si o ciocolata Bounty. Imi vad casa din avion si sunt gata sa pocnesc de mandrie... Traiesc un moment gen "Ally McBeal" - sar in sus de pe scaun, dansez cu insotitoarele de bord, facem un musical. La final, aflu ca ne-a "condus" dl. comandant Iovan. Adrian Iovan. Imi amintesc de un film cu Gwyneth Paltrow in care stewardesele se considerau promovate cand treceau de pe curse interne pe curse internationale. Oare asa e si cu pilotii?

marți, 14 iulie 2009

O noua definitie

pentru, celebrul deja, fuck buddies - two people working with the same manager

Cerul satesc

Cand prieteni si cunostinte ma intreaba daca m-am acomodat cu viata la casa, simt nevoia sa dau exemple de trairi si experiente care ma bucura si de care nu as fi avut parte niciodata la apartament.







miercuri, 8 iulie 2009

Hai ca se poate!

Marti, 7.07.
Ora 12:30. Discutie lejera despre testul psihologic. Prilej cu care imi amintesc de carnetul meu de sofer care expira anul acesta in luna iulie, parca pe 19... Sau pe 17... Consult carnetul si stupoare!! Expira pe 7.07. Daca nu il schimb, trebuie sa repet intreg setul de analize.

Ora 13:00. Parasesc zona comerciala Baneasa si ma indrept catre sediul politiei din Sos. Pipera. La Marele Dop de la aeroportul Baneasa 3 masini stau la stop. Doar 3...

Ora 13:10. Ajung la Sediul Politiei, parchez lejer, fara bataie de cap pe locurile disponibile in curte. Imi amintesc cu amaraciune de Udriste si de inghesuiala de acolo... Intru intr-un chiosc unde o domnisoara draguta imi completeaza cererea de preschimbare a permisului si imi face o copie dupa cartea de identitate. 5.3 RON. Imi amintesc de aceleasi chioscuri de pe langa Udriste. Acum sunt mai putine. Iar cel in care am intrat eu era dotat cu aer conditionat. Intru in sediul politiei. Din nou, aer conditionat. Nicio coada mai mare de 3 persoane la ghisee. Imi amintesc cu tristete de cozile interminabile din sediul vechi, inghesuindu-se in caldura si folosind pe post de evantaie cartile de identitate ale autovehiculelor, mape, palarii, telefoane... Observ doua ghisee CEC Bank. 4 persoane la coada. Platesc in 2 minute taxa. 68 RON. Imi amintesc de listele afisate pe usa sediului vechi cu taxe ce trebuie platite la sucursale CEC de pe raza sectorului unde domiciliaza victima in cauza... Pentru permise urc la etaj. 16 ghisee. Ma asez la unul dintre ele. Stau 5 minute, mi se face poza pe loc, semnez apasat pe un ecran si sunt informata sa revin peste 3 ore.

Ora 13:40. Am terminat.

Ora 18:00. Am ridicat permisul. E altfel. European.

Hai ca se poate!

luni, 6 iulie 2009

Poarta spre divinitate

Sunt stari si trairi pe care cuvintele nu le pot exprima. Pentru asta s-a inventat chitara. Pentru asta s-a nascut Carlos Santana. Muzica sa este un dialog dumnezeiesc intre instrumente, un dialog ce transmite totul, din care poti desprinde fericirea, tristetea, dragostea, speranta sau neputinta. Un dialog pe care il asculti vrajit si de care este imposibil sa te saturi. O muzica ce te poate face sa dansezi nebuneste, sa razi, sa te uiti spre cer si sa multumesti ca existi. O muzica ce te poate face sa plangi pentru tristeti vechi sau noi sau viitoare. O poarta spre divinitate.