vineri, 26 iunie 2009

5 zile in Austria

Portocali in Kronprinzengarten




Schonbrunn - vedere laterala

Irrgarten

Schonbrunn - vedere frontala

Neusiedl See



joi, 25 iunie 2009

I'm back

Ati observat ca am fost plecata. De pe blog. De la birou. De acasa. Din tara. Cei care au citit fidel vor fi stiut ca am fost la Nova Rock Festival in Austria.
Prima intrebare: Cum a fost?

Interesant. Nu, nu e genul de raspuns inchis si nici eu nu sunt genul de persoana pe care o intrebi cum a fost in concediu si iti raspunde “fain” fara sa-ti povesteasca ceva frumos sau ceva inedit, ce a impresionat-o placut sau neplacut. Macar ce a mancat, daca nu si tot ce a vazut... Daca ar fi sa inglobez intr-un singur cuvant cum a fost experienta noastra la primul festival rock as spune atat: Interesanta. Detaliez de ce.
Pentru cei care nu stiu, Nova Rock este un festival care se organizeaza pe campurile austriece din apropierea granitei cu Ungaria. Pozitia este strategica – aproape de slovaci, de unguri, de austrieci. Noi nu eram chiar asa de aproape, dar chemarea metalica ne-a impins la aproape 1200 de km de casa. Ne intelegeti, sunt sigura. Festivalul dureaza 3 zile, iar concertele incep in jurul orei 14:00 si se termina la ora 1:30 in noapte. Bineinteles, trupele consacrate concerteaza ultimele, seara tarziu. Prima zi, stiind ca va ploua, ne-am cumparat “rain kits” – adica geci speciale de ploaie, impermeabile. Si am pornit. Am coborit de pe autostrada si am parcat regulamentar si dirijat, pe un camp. Scena se vedea undeva in departare – am estimat ochimoetric o distanta de 5 km. Pe care i-am parcurs prin colb. Pe masura ce inaintam, incepeam sa intelegem unde suntem si mai ales, cu cine. Am cateva imagini care nu ma parasesc:
  • Cuplu tanar. El taraste prin campul plin de praf un trolly de care e legat un sac de dormit. Ea, din spate, nu-ti spune nimic. Insa pitorescul e in fata – cara un carton de 24 de cutii de bere.
  • Tanar de aproximativ 20 de ani. Oprit pe marginea drumului cu doua cartoane de 24 de cutii de bere in brate si un scaun pliant, impachetat la picioare. Ne roaga in germana sa il ajutam sa il ridice. Berea nu se lasa din mana...
  • Cuplu tanar. El detine o scula gen carucior – stivuitor pe care sunt incarcate cate catroane de bere au incaput plus o valiza frigorifica.

Ati inteles, banuiesc. Beer is the central point. Nu am vazut atatia oameni beti la un loc de cand ma stiu. M-a uimit mizeria care ne inconjura – sute de pet-uri, cutii, hartii ne inconjurau de peste tot, corturile “riveranilor” unul langa altul, lipite si inconjurate de gunoaie ca niste mici fortarete, camioanele de balci care vindeau diverse de-ale gurii – carnati, noodles, hot dog, burgeri de toate felurile, fete ametite cu mesaje “imbietoare” scrise cu markerul pe frunte, barbati usurandu-se unde le venea. Si ajungem la scena. De fapt destul de departe de ea, inaintarea devenind imposibila prin marea de oameni ce asteptau nerabdatori sa inceapa concertul. Programul spune ca trupa se numeste Slipknot, concerteaza doua ore, urmeaza 30 de minute pauza si apoi – Metallica. Eu nu auzisem pana atunci de trupa, C. vazuse un interviu cu ei pe un post de muzica si isi amintea ca poarta masti tot timpul, inclusiv in timpul interviului si ca nimeni nu stie cum arata. Dezbatem putin si ajungem de comun acord la concluzia ca de fapt e o manevra de marketing. Apar pe scena. In jurul nostru, delir. Si incep ca cante o muzica pe care eu nu o inteleg, nu ma simt aproape de ea, iar versurile nu-mi spun nimic pentru ca le deslusesc cu greu. Cei din jurul meu stiau fiecare vers... Deci e clar ca ma aflam intr-o companie cu care nu rezonam deloc. Doua ore am facut fata cu coatele si genunchii unei multimi care sarea in toate partile. Am primit pahare de bere in cap. Pahare pe jumatate pline. M-am ferit de tigari aprinse. N-am putut sa ma feresc de mirosurile ce veneau de sub bratele ridicate ale celor din jurul meu. Cei de pe scena instigau la anarhie. Cei de pe camp ii urmau orbeste. Si parea ca nu se mai termina.

Incepe Metallica. De fapt se acordeaza instrumentele. Si cad primii stropi de ploaie. Dupa care, din ce in ce mai tare. Incepe concertul si afara toarna ca galeata.. “It’s just a little water”, says James. Si am rezistat eroic pana aproape de ultimele acorduri. Ne-am bucurat de piese noi, dar si mai vechi, de foc, dar nu si de potop... Din povestea de mai sus ati retinut cateva cuvinte cheie: 5 km, colb, potop. Rezulta – noroi pana la glezne, incaltari distruse, 12 grade, vant, apa pana in chiloti (despite the rain kits), portofele ude, telefoane ude. Lacustru. Ne-am urcat inapoi pe autostrada, am oprit in prima benzinarie, am cumparat o sticla de schnaps si o punga de M&Ms. Si asa am incheiat apoteotica, prima si ultima seara la Nova Rock. Caci la restul am renuntat. Am dat Nine Inch Nails din noroi pe Mariahilferstrasse, Hofburg si o seara linistita in Gasthof la o bere de 3,5 euro bucata. Am dat Limp Bizkit pe Schonbrunn, un strudel original si lacul Neusiedl – windsurfing paradise...

Probabil am imbatranit...

luni, 1 iunie 2009

1 iunie - sau ce mai e copil in noi

Sinceritatea

Pofta de dulce

Pofta de viata

Nerabdarea

Spontaneitatea (si efectul ei)

Bucuria de a primi cadouri (mai ales pe cele la care nu te astepti)

Dulceata celor 30 de minute ilicite petrecute in pat, dupa ce a sunat ceasul (unii dintre noi triseaza si pun ceasul cu 30 de minute mai devreme decat ar trebui, doar pentru a simti aceasta dulceata)

Lacrimile, imposibil de stavilit (atunci cand vin, nimic nu le mai poate opri)

Inocenta, in fata mizeriilor din jur

Dragostea pentru culoare

Mama si tata (mereu tineri)

Desenele animate

Merele cu biscuiti

Dorul de valuri

A (se) desparti

Imi vine greu sa enumar aici toate despartirile despre care am auzit in ultimii ani. Pare ca s-au inmultit. Cupluri vechi, cupluri cu acte, cupluri fara acte la starea civila, dar cu acte la banci, cupluri cu copii, cu case, cupluri cu planuri de viitor si avansuri platite pentru nunti. Toate s-au destramat din convingerea ca dragostea se afla in alta parte. Toti cei ce au plecat au facut-o convinsi fiind ca s-au regasit. E oare o evolutie a omului spre a-si recunoaste dorintele? Spre non-compromis?

Citeam undeva ca puterea de a mentine vie o relatie sta exclusiv in mainile femeii. Pare desprins din sfaturile bunicii, dar este atat de actual si atat de dureros de adevarat.