marți, 12 mai 2009

"Lasam si noi un pic tastele astea?"

cum spunea Mihaela Nicola, in acelasi spirit cu ne miscam si noi mai cu talent?.

Tastez din clasa a 6-a, cand am primit de la ai mei primul 286 cumparat de la Bucuresti. Imi amintesc cu drag de Prince. Cred ca primul si singurul joc pe calculator de care m-am atasat vreodata. De unde si incapacitatea mea de a intelege pasiunea pentru jocurile pe calculator si a cearcanelor datorate noptilor pierdute elaborand strategii pentru cuceri ceva ce nu exista sau impuscand tot ce misca... De cand jucam Prince pe primul 286 si pana acum, cand ma joc Word, Excel si Powerpoint, Internet Explorer si altele am ajuns de la 0,5 la un ochi, la + 2 la acelasi ochi si la -0.75 la celalalt. Cu minusul m-am ales de cand lucrez in corporatie. O fi laptop-ul, o fi neonul, o fi frecventa, o fi cantitatea. Nu stiu si nici nu mai conteaza, pentru ca oricum nu pot inlatura cauza :-).

Sport fac din clasa a 5-a, deci cu un an mai devreme. Volei de performanta. Suna bine, nu? Dar pare atat de departe. Am intrerupt antrenamentele de cate doua ore pe care le faceam de doua ori pe zi in clasa a 9-a, cand m-am apucat de carte. Si de atunci mi-am urmat alegerea. Dar nimeni nu spune ca una o exclude pe cealalta, nu? Oricum ar fi, in viata mea nu au mai avut loc ture de stadion pentru antrenarea rezistentei, meciuri de volei pentru antrenarea tactica, zeci abdomene cu mingea medicinala, ore intregi petrecute atarnata de spalier cu genunchii la piept, alergari iarna la deal, prin zapada pana la genunchi. Ce vremuri... Daca stau acum si ma gandesc la toate cate faceam, imi pare ca nu sunt eu aceeasi.

Nu am mai fost la un antrenament de aerobic de cel putin un an. Mi-e dor de antrenamentele de step combinate cu dans. Nu mi-e dor deloc de singurul antrenament de tae bo la care am fost. M-am simtit ca GI Jane, cu antrenorul care zbiera ca apucat, motivandu-ne sa ne dam sufletul.

Acum stau prea mult pe scaun, cu ochii in calculator. Ma dor oasele si muschii, ma doare spatele si gatul. Ma ustura ochii. Cate dintre voi nu simt acelasi lucru? Miscarea pe care o faci in casa, urcand si coborand scari, aplecandu-te (din genunchi, fetelor, nu cu picioarele intinse, chinuindu-va coloana) sau ridicand cosuri de rufe, copii sau altele, dupa disponibilitate e buna, dar nu e suficienta. E nevoie de alergare, de antrenament cardio, de antrenarea muschilor despre care am uitat ca exista, insa ne aducem aminte la prima febra musculara. E nevoie de oxigenarea creierului.

Stiu de ce e nevoie. Insa ce imi lipseste sa actionez? Inca meditez la asta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu