miercuri, 1 aprilie 2009

Vata pe bat nu e o cauza pierduta

Sambata seara l-am vazut la televizor pe Snoop Dog (in emisiunea Snoop Fatherhood pe E!ntertainment) in timp ce le pregatea copiilor vata pe bat. Mi-am dat seama ca nu am mai incercat de mult senzatia de bucurie cand primesti in mana batul cu valatucul dulce, ca nu am mai strans de mult timp intre degete aglomeratia ciudata de zahar pentru ca apoi sa o topesc plescaind satisfacuta. Duminica, ma gandesc sa profit de vremea frumoasa de afara si sa pornesc spre oras in cautarea “treat-ului” mult visat.

Duminica:

  1. nu mai avem cafea. Zero, nada, nichts. Niciun bob, niciun plic, niciun praf. Rezultatul – durere de cap, nauceala matinala, lipsa de energie. Trebuie sa plec numaidecat.
  2. nu-mi porneste masina. Dau o cheie, dau doua chei, 10 chei. Nimic. Deschid capota. Hmm. Ca sa ma uit la ce? Vine un echipaj BGS in patrula si norocul meu – ma intreaba daca pot sa ma ajute. Picture this: eu, neajutorata, decofeinizata, gata sa plang de nervi, cu ochelari de soare ca sa imi protejeze privirea fotosensibila, deci, Eu. Si un Baiat de la BGS de 2m pe 1m gata sa ma ajute. Ma pune sa dau la cheie – "clar, e de la baterie". Ma intreaba dojenitor daca am lasat luminile aprinse. Ii arunc o privire sictirita, pesemne ca nu o vede din cauza ochelarilor si scap un "nu, sigur ca nu". Ma pune sa aprind farurile – merg. Sa claxonez – merge. Deci nu e de la baterie. Ca un adevarat doctor de masini, vine cu urmatorul diagnostic: bujiile. Iar privirea, iar pavaza ochelarilor si scap un "dar tocmai ce le-am schimbat la ultima revizie" adica in decembrie. Intr-un final vine cu ideea salvatoare: "sa va imping putin?". Motorul porneste dupa 20 de cm, ca si cum, jignit de imboldul fals, ne transmite ca de fapt el nu a avut nimic. Si plec. Ii multumesc fericita salvatorului care mi-a deschis drumul spre cafea si accelerez in tromba prin colbul ulitei.
  3. decid ca nu se cade sa fii singur in asftel de zile insorite si ciripitoare si o cooptez pe vara-mea in periplul meu bucurestean. Tocmai ce se trezise si micuta de ea, la ora 12, dupa sambata. “Cum, tu nu stii ca eu ies in fiecare sambata?”. Eh, nu stiam. Ma gandesc ca m-am blazat sau maturizat sau imbatranit. E cu opt ani mai mica decat mine, deci nu putem avea aceleasi preocupari, acelasi stil de viata. Dar, recunosc, am momentele mele de invidie admirativ – contemplativa asupra vietii ei de studenta. Filozofia pe subiectul Cursul vietii duminica la ora 13 dupa ce nu ai baut nicio cafea dauneaza grav sanatatii.
  4. unde mergem? Imi amintesc de o cafenea descoperita din greseala in Bucurestiul vechi, in zona Lipscani. In vara lui 2007, parca. Se facea ca servisem pranzul intr-un restaurant din zona. Toropeala mare de dupa ne-a impins spre tot felul de cotloane ale strazilor intortocheate. Smardan, Selari, Sticlari. Si o vedem. Cu “inauntru” si “afara”, amenajat intre doua cladiri vechi, de unde nu veneau mirosuri dubioase, cu copaci, pasari, racoare naturala, neconditionata, nu se auzea nimic, nu eram in Bucuresti. Superb. Mi-a lasat o amintire placuta si mi-am dorit sa revin. Si am incercat din nou in primavara 2009, duminica. Am luat-o dupa acelasi traseu. Restaurant.Smardan, Selari, Sticlari. Nimic. De doua ori. Tot nimic. Am cedat si din disperare dupa cofeina ne-am asezat la o terasa oarecare, afara.
  5. dupa ce am inceput sa-mi recapat toate simturile, tabloul din jurul meu a prins adevaratele-i tuse. Tranzitia de la un cartier de rromi la Centrul Vechi cosmopolit este groteasca. Betivi fara dinti in gura, cu pet-urile de bere si salamul Victoria langa ei se intrec in a ridica bucati mari de ciment din caldaram, admirandu-si tatuajele obscure. Mai departe, restaurante trendy, amenajate in ultimele tendinte, bicolor, extrem de bine gandite, cu meniuri fine si clienti de soi. Ma uit la mese si disting haine bune, ochelari de soare, conversatii la un nivel educat. Parfumuri amestecate imi dau de inteles ca e lume buna. La doi metri in fata, o echipa de puradei joaca fotbal in mijlocul strazii, in dreptul unui gang unde zac de ani, probabil, plapumi verzi roase de sobolani, toale, fotolii fara burete, vase de wc sparte, mizerii, mirosuri pestilentiale. O englezoaica cu un pahar de plastic in mana merge agale si priveste. Ma intreb oare ce-o fi in capul ei? Nu apuc sa imi si raspund ca o vad vorbind cu unul din echipa puradeilor care ii arata spre pahar si ii spune raspicat "P R A J I T U R A". Ea ii replica intr-un accent perfect, "I don’t understand, but this is tea. T E A". Imi pun ochelarii ca si cum as vrea sa intru sub acoperire si o grabesc pe vara-mea: "Hai sa plecam de aici". In drumul nostru depasim grupul caruia i se alaturase si englezoaica. Hmm. Tourists...
  6. iesim din labirint si ajungem in Calea Victoriei. Unde putem manca vata pe bat? Eu stiu ca doar in Herastrau, in spate la Muzeul Satului, langa parcul de distractii. Haidem. Pornim. Liber, trafic lejer. Parchez spre Primaverii ca sa traversam parcul pe jos, sa ne bucuram si noi de verde, de flori.. Intram. Daca vreodata credeti ca va duceti intr-un parc cum e Herastraul ca sa va relaxati, faceti o mare greseala. Puhoi de lume. Lume pe role, lume pe biciclete, lume cu caini, iubiti pupandu-se de mama focului, batrani, familii, cocalari ascultand manele la telefoanele celulare, tricouri negre cu scris argintiu, pirande de Spania cu covrigi de aur la urechi – ca sa rezumam – o lume pestrita. Extrema. Traversam parcul, insula trandafirilor, admiram rondurile si ne oripilam de toaletele expuse in miezul zilei, de volumul dat la maxim al discutiilor purtate parca atat de aproape de urechile noastre, ne induiosam la un Bichon maltez extrem de pufos si intr-un final ajungem la vata. E coada: nu-s eu singura pofticioasa. Ma uit in zare si vad parcul de distractii. Se aud manele, evident, si, prin fumul tarabelor cu mici, se distinge roata. Prater, yeah right... Ne luam in primire betele cu vata si pornim inapoi spre masina pe acelasi traseu.

O plimbare in Herastrau face mai mult decat un studiu al tendintelor socio-umane in spatiul bucurestean.

4 comentarii:

  1. Buna! Vata pe bat gasesti si in Tineretului, chiar la intrarea in parc, asta daca doresti sa ocolesti Herastraul. Hmmmm foarte urat acel parc, pe cine intrebi unde mergi in week? ti se raspunde in cooorrr :"in herastrau evident"
    Cafeaua ar fi trebuit bauta dupa vata pe bat, vedeai Herastraul cu alti ochi.:)))

    RăspundețiȘtergere
  2. ia tu frumusel o masina de facut vata de zahar... chiar functioneaza! mizerie nuface, decat in limite rezonabile, e haioasa (e de la Disney)... ce mai o comoara la casa omului!

    RăspundețiȘtergere
  3. io cred ca postul asta e o pacaleala de 1 aprilie ... toata lumea stie ca papusha nu functioneaza fara cafea ... cum sa se urce la volan in aceasta stare ... in plus borduri in bucurestiul vechi nu mai sunt de cativa ani ... si pot continua cu lista de exemple :))

    RăspundețiȘtergere
  4. @Gabriella: e de retinut. vom incerca vata si in alte parcuri. poate facem un studiu :-)

    @Bogdana: crezi ca merita investitia pentru pofta de o data pe an. (sau o fi mai des si nu-mi dau seama?)

    @Cata: :-)))))nu e pacaleala... ma duc sa-mi iau o cafea ca am baut doar una mica acasa :p

    RăspundețiȘtergere