marți, 10 februarie 2009

Calatorie in Pipera

Nevoita de imprejurarea pe care am relatat-o aici, ma deplasez astazi dimineata spre service-ul acreditat. Dupa ce am comandat geamul lipsa pe 30 ianuarie, adica intr-o vineri, baiatul de la telefon imi comunica suav ca soseste miercurea sau joia ce urmeaza. Astept cuminte sa imi telefoneze miercuri, nu o face pana la ora 15 si, stiind ca programul lor de lucru se incheie la ora 16:30 (ce norocosi!), decid sa telefonez eu. Aflu ca geamul nu a sosit si ca va sosi vineri. Povestea se repeta cu succes si vineri, iar nu ma anunta, iar sun eu. De data asta vine luni, sigur. Si pot sa ma duc cu masina luni la orice ora: geamul va fi inlocuit pe loc. Wow, imi spun, voi merge cu masina in service, voi astepta o ora si voi pleca tot cu masina, de data asta fara pungi de gunoi in geam. Bineinteles, luni nu reusesc sa ajung. Si merg astazi. Cum service-ul este in Pipera, parcurg distanta in aproximativ 1,5 h, rabdatoare. Ajung la service, logic, baiatul cu care vorbisem de atatea ori la telefon nu este astazi. Explic altcuiva tot istoricul, intram in inbox-ul omului, gasim corespondenta cu constatari scanate si ajungem la concluzia ca... geamul nu a venit. Dar vine la ora 13:00. Nu am simtit nicio tresarire, nicio mirare, ca si cum ma asteptam la un asemenea deznodamant. OK, va fi gata astazi, dar nu pot sa astept in service 5 ore dupa masina... Mai trebuie sa merg si la munca, tocmai la un client la Piata Sudului... Plec. Ma gandesc ca ar fi interesant sa vad cum e cu transportul in comun si decid sa renunt la taxi. O iau pe jos pana la o statie RATB. Inutil sa va spun de ce Pipera ramane in continuare doar o comuna, in ciuda cartierelor de lux - infrastructura zero. E imposibil sa mergi pe trotuar pentru ca nu exista, iar acolo unde exista este plin de noroi.


Jenanta plimbarea pe marginea drumului imbracata la patru ace.
Jenanta imaginea mea uitandu-ma la un esantion reprezentativ format din doi domni care isi faceau nevoile pe un gard, intorsi cu spatele la drum.
Jenant claxonul pe care il primesc de la 1 m din spate: un domn dragut cu palarie de cowboy ma intreaba de la inaltimea SUV-ului sau daca nu doresc sa ma lase undeva.
Jenante privirile curioase si iscoditoare ale soferilor si ale celor 3 pietoni cu care m-am intalnit. Oare nimeni nu merge pe jos in Pipera?
Ma opresc la OMV sa iau un ceai, sa ma intremez. Macar atat - un Julius Meinl de cirese salbatice. Neaparat cu miere. Cel mai bun ceai de iarna. Ever. De negasit in magazine. Ma refac si intre timp ma informez referitor la posibilitatile de transport pe care le am de acolo: microbuz pana la metrou. Ies, din nou pe marginea drumului si astept sa apara un microbuz. Fac un semn discret cu mana catre primul pe care il zaresc. Imi face semn cu farurile; nu va opri pentru ca este plin. Ma si vad mergand in picioare in microbuz cu laptopul atarnat de un umar si cu geanta de celalalt, mentinandu-mi cu greu echilibrul pe tocuri la fiecare curba. Ma uit la pantofi. Sunt plini de noroi de lux.
Opreste un microbuz. Intreb daca merge la metrou si imi raspunde plictisit ca da. Trag portiera dupa mine, dar nu se inchide bine... Intreb daca am inchis si imi raspunde plictisit Trageti mai tare. Calatoria costa 2 RON. Nu ma asez bine si opreste din nou in fata unei multinationale. Urca o domnisoara blonda. Ca intr-o piesa de teatru absurd, urmeaza acelasi dialog. Intreaba daca opreste la metrou si soferul raspunde plictisit ca da. Trage portiera dupa ea, dar nu se inchide bine... Intreaba daca a inchis si soferul ii raspunde plictisit Trageti mai tare. Un pasager zambeste ingaduitor.
Ajung la metrou. O cartela de doua calatorii costa 2,2 RON. Sunt la capat de linie, deci e liber. Curat. Civilizat. Nu schimb pana la Piata Sudului.

Un comentariu: