vineri, 27 februarie 2009

A darui si a primi

Imi place sa fac cadouri si ridic asta la rang de arta. Le aleg cu grija, ca si cum le-as lua pentru mine. Caut sa nu reprezinte numai “ceva ce ar avea nevoie”. Le incarc spiritual si le daruiesc din suflet. Decat sa fac cadou ceva ce mie nu imi place, mai bine ma abtin. Cand C. a implinit 33 de ani, compunerea cadoului sau mi-a luat o saptamana. Am adunat carti, muzica si vin. Carti scrise de autori nascuti in aceeasi zi cu el, muzica pe care o iubea fara sa stie ca are in comun cu cel ce o canta ziua nasterii si un vin rosu si viguros, de-o varsta cu el.
Ma gandeam sa lansez o leapsa. Care au fost cele mai impresionante 5 cadouri pe care le-ati primit?


Esarfa urbana si cutiuta cu ceai primite din putinul disponibil al verisoarei mele studente la Comunicare
Primul inel cu diamant primit in Grecia
Paharele de coniac din cristal primite de la bunica mea
Cadourile de casa noua primite de la parinti

Las lista deschisa pentru maine :-)


Si dau mai departe catre Bogdana. Si ca de obicei catre orice comentator.

much later edit: nu in ultimul rand, vizita unei mare parti din familie (mama, tata, doi bunici, unchi, matusi si verisoara) in ziua cand am implinit 29 de ani. it felt good :-)

Leapsa cu 6 zambete

Am primit o noua leapsa de la Bogdana: 6 lucruri care ma fac sa zambesc.

soarele de dimineata incins pe peretele mov
C. - conchistador al locului meu din pat, imediat ce m-am ridicat eu
cainele adoptat natural, mic cat un soricar, in stare sa se dea peste cap in aer de bucurie cand ma vede
imbratisarile matinale, calde, somnoroase
povestile haioase ale lui tata
pozele de pe blog-ul Bogdanei si de pe contul flickr. in special cele cu Chitzi

Ce-o fi cu cifra 6 si de ce o iubeste lumea?

O dau mai departe cui o primeste. Comentariile sunt la liber, nu va temeti de buton :-)

marți, 24 februarie 2009

O altfel de febra

Astazi am o zi dificila. Sunt hipersensibila. Incepand de la mici gesturi pe care le extrapolez in adevarate drame si sfarsind cu zgomotele biroului – zgomotul inconfundabil al pasilor unei colege supraponderale, dresul de glas al altui coleg cu gatul iritat... Simt ca mi se incing creierii si ca vor pocni daca nu ies in clipa asta din acest cerc. Daca inchid ochii si incerc sa imi imaginez cum as putea sa personific aceste trairi ma vad intr-o camera rotunda si foarte rosie plina cu usi albe si cu un candelabru mare ce se clatina. Incerc sa deschid usile si in locul unei iesiri in fiecare gasesc ziduri si cotloane intunecate. Normal ca ma apuca febra si trebuie sa ma asez. Sa ma concentrez si pana maine sa imi fac un plan corect de evadare din camera rosie. Astept sugestii.

Traim dupa numere?

De cate ori ne gandim la numar intr-o zi si ce semnificatie are el? Imi incep ziua cu doua numere despartite prin doua puncte – 7:30. Apas pe butonul masinii de cafea de 2 ori si reglez mililitrii fiecarei cafele: 80. Ma uit in calendar – 24 – si ma gandesc ce inseamna ziua asta pentru mine – sunt 8 luni de cand am inceput sa construim. Nu cunosc pe nimeni nascut in aceasta zi. Am scadente rata de la casco – 171 si cea de la cardul de credit - 380. Intre cele 2 este diferita doar valuta. Mai sunt 4 zile pana la ziua mea. Ma uit la ceas, 8:03. Trebuie sa ma grabesc, mai sunt 12 minute pana cand ar trebui sa plec de acasa astfel incat sa nu intarzii la serviciu. Pe drum setez pilotul automat pe 70 si ajung in 20 de minute. Imi ocup locul de parcare si urc la etajul 3. Deschid calculatorul si primul gand este sa verific cate vizite are anuntul meu de inchiriere a apartamentului. Sunt 780. Si doar 2 telefoane. E ora 8:45 si deja mi-au trecut prin minte nu mai putin de 19 numere. Iar pana la finalul zilei mai este mult.

luni, 23 februarie 2009

Castigatorii Oscar 2009

Cel mai bun film: Slumdog Millionaire

Actor in rol principal: Sean Penn (MILK)

Actrita in rol principal: Kate Winslet (The Reader)

Actor in rol secundar: Heath Ledger (The Dark Knight)

Actrita in rol secundar: Penelope Cruz (Vicky Cristina Barcelona)

Regie: Slumdog Millionaire

Coloana sonora: Slumdog Millionaire

Montaj: Slumdog Millionaire

Sunet: Slumdog Millionaire

Efecte vizuale: The Curious Case of Benjamin Button

Machiaj: The Curious Case of Benjamin Button

Scenografie: The Curious Case of Benjamin Button

Film de animatie: Wall- E

Scenariu adaptat: Slumdog Millionaire

Scenariu original: MILK

Cel mai bun film strain: Departure

La multi ani, Dodi!

Seria de evenimente din Faurar continua. 23 este ziua cand il sarbatorim pe Dodi. Ii urez in primul rand sanatate, putere de munca si multa rabdare in noul proiect de constructie a casei. Sa fie inconjurat de dragostea celor apropiati, sa aiba numai bucurii de la copil si parte de multe calatorii, pentru ca stiu ca ii plac. Alles Gute zum Geburtstag!

Drama prioritizarii

Ce faci cand lista de cumparaturi e lunga cat un ravas de amor din secolul 14? Cand te muti si ai nevoie de toti detergentii lichizi, solizi sau pastilute, de toate instrumentele de sters, spalat, intins, uscat? Cum procedezi cand nu iti ajung banii pentru toate? Cand ti-ar place si o oglinda in casa, o etajera, un cos, o maslina, o grisina? Va spun eu: lasi placerea la o parte si te gandesti la util. Sau si mai bine spus, la primordial. Adica prioritizezi. Am habar de project management, si zic ca e simplu: faci o lista cu task-urile (in cazul nostru sunt actiuni amestecate cu lucruri de care avem nevoie), pui in dreptul lor resursele de care ai nevoie (in cazul nostru resursele sunt 3: noi, timpul si banii), mai pui efectul imediat (in cazul nostru beneficiul pe care ni-l aduce actiunea sau lucrul respectiv) si ordonezi descrescator dupa importanta beneficiului. In cazul in care gasesti ca doua au aceeasi importanta, ordonezi crescator dupa cea mai putin consumatoare de resurse. E voila! Ai obtinut prioritizarea! Simplu de zis, greu de renuntat. Cand ma infrupt din jumatatea plina a paharului ma gandesc la o vorba englezeasca cu talc: All good things come to those who wait. Cand admir jumatatea goala a paharului imi amintesc de mai vechii mei prieteni si versurile lor intelepte: Si te apasa/ Cand te uiti sa vezi ce-ai pus in plasa/ Sau numeri cate rate dai pentru ce ai luat in casa/ Pui sticle pe masa ,dar n-o sa poti sa scapi niciodata de gandul ca ai lasat o lista intreaga pe altadata. Gata, sunt in jumatatea plina, deci ma duc sa cumpar detergentii.

vineri, 20 februarie 2009

Leapsa eu cu mine, despre mine

Am primit de la Bogdana o leapsa interesanta. Ii dau curs mai jos.

SUNT: tanar doamna, deci exist.

AS VREA: sa imi pot permite sa calatoresc oriunde.

PASTREZ: in exces facturi achitate.

MI-AS FI DORIT: sa nu stiu ce inseamna comedon.

NU IMI PLACE: de omul care nu isi respecta promisiunile.

MA TEM: de intuneric. Nu voi uita niciodata aceasta replica.

AUD: vocile naturii atunci cand stau in noua noastra casa.

IMI PARE RAU: de fiecare clipa in care nu sunt cu iubirea mea.

IMI PLAC: fluturii albastri, dulciurile si serile linistite.

NU SUNT: mincinoasa, ipocrita, comoda, indiferenta.

DANSEZ: bine, dar rar.

NICIODATA: nu exista.

RAR: mai am timp pentru mine.

PLANG: ca sa las afara tensiunea acumulata, cand ma impresioneaza ceva si la filme.

NU SUNT INTOTDEAUNA: wonder woman.

NU IMI PLACE DE MINE: cand nu-mi sta parul asa cum as vrea, cand gresesc prosteste.

SUNT CONFUZA: cand cei aproape mie au nevoie de ceva ce eu nu pot oferi.

AM NEVOIE: de tandrete.

AR TREBUI: sa ma relaxez mai des si sa imi gandesc wish-list-ul pentru 2009.

O dau mai departe oricui are timp de putina introspectie.

vineri, 13 februarie 2009

Gramatically correct (2)


Astazi, alb pe negru: v-ati duce sa va invete astia ceva?

Enel e pe stalp

Va vine sa credeti sau nu, Enel e pe stalpul nostru. Diseara, cand voi ridica siguranta, se va aprinde lumina la noi in casa.

later edit: Am aprins lumina!!! Astazi, 13 februarie 2009.

Bizonul din Skoda Octavia

De dimineata, un domn trecut de jumatatea vietii, conducand mandru o Skoda Octavia albastra cu numarul de inmatriculare B 71 NZY, mi-a aratat ... the sign. Pentru ca nu l-am lasat sa intre in fata mea, violent, fara sa semnalizeze. Neavand incotro, cel din spatele meu il lasa sa intre, iar el, nervos, imi arata semnul cu degetul din mijloc, in timp ce ma admonesteaza vizual cu faza lunga. Calma, apas pe frana si ma opresc. Pret de 20 de secunde. Timp in care probabil ca el, prietenul, a vazut rosu in fata ochilor si a inceput sa ma injure. De mama. A urmat o scena demna de NFS, cu el incercand sa ma depaseasca, ba prin dreapta, ba prin stanga - pe contrasens. In cele din urma a reusit, a pus o frana violenta dupa care s-a dus... Bizon.

miercuri, 11 februarie 2009

Sting si lauta fermecata

Intr-o atmosfera intima, in ciuda celor 4.000 de spectatori, am facut cunostinta aseara cu Songs from the Labyrinth. Muzica elisabetana cantata la lauta manufacturata de un roman stabilit in New Jersey, de un celebru cantaret englez cu voce ingereasca si privire albastra, de nerecunoscut in spatele barbii dese. Dupa cum chiar el spune, I am Sting, despite the beard. I lost my razor. Acompaniat de un muzician bosniac, fost elev al altui roman talentat - Sergiu Celibidache. Toate aceste amanunte, dar si acustica deosebita a unui concert de muzica de camera (doar voce si lauta) au creat o atmosfera unica. Sting a pastrat pentru sfarsit, ca pe o recompensa, piesele consacrate, cele ce se pretau a fi cantate intr-o astfel de seara: Fields of Gold, Message in a Bottle, Roxanne, Every step you take.
Memorabil.

Puteti vedea un album foto de la repetitiile pentru concert aici.

La multi ani, Micuselule!

Luna februarie e una incarcata in familia mea. Startul il da bunica-mea, pe 2. Micuselu' se sarbatoreste astazi si nu ratez ocazia sa ii urez numai de bine, sa fie sanatoasa si bucuroasa, plina de succes la noul loc de munca. Pupe, imbratisari si o floare virtuala, al carei nume il poarta.

marți, 10 februarie 2009

Gramatically correct (1)

Deschid aceasta categorie cu intentia de a publica greselile gramaticale pe care le observ in mesajele scrise sau in cele vorbite.
Imi place sa fac bine ceea ce fac, in concluzie, daca vorbesc si scriu romaneste, imi place sa o fac bine. Sunt convinsa ca invatatorul din clasele 1-4, dl. Dan Tudor, a fost initiatorul meu in perfectionism si mai ales in cel gramatical.

Dintr-un mail primit astazi:
al doi-lea set. doilea, treilea.. macar daca ar fi scris al doile-a.. as mai fi avut putina mila pentru expeditor, gandidu-ma ca a facut-o din obisnuinta de a desparti cu cratima pe le de a. convins fiind ca le-a facut bine si acum.

Dintr-un mail de luna trecuta:
mai castigam vre-un proiect. si nu e departe nici vre-o. daca nici un si nici o au devenit de un an-doi niciun si nicio, vreun si vreo au fost tot timpul lipite.

Din totdeauna:
voi ce face-ti? noi facem bine. tu face-ti-ai cruce cand citesti asa ceva si data viitoare intreaba voi ce faceti?

Calatorie in Pipera

Nevoita de imprejurarea pe care am relatat-o aici, ma deplasez astazi dimineata spre service-ul acreditat. Dupa ce am comandat geamul lipsa pe 30 ianuarie, adica intr-o vineri, baiatul de la telefon imi comunica suav ca soseste miercurea sau joia ce urmeaza. Astept cuminte sa imi telefoneze miercuri, nu o face pana la ora 15 si, stiind ca programul lor de lucru se incheie la ora 16:30 (ce norocosi!), decid sa telefonez eu. Aflu ca geamul nu a sosit si ca va sosi vineri. Povestea se repeta cu succes si vineri, iar nu ma anunta, iar sun eu. De data asta vine luni, sigur. Si pot sa ma duc cu masina luni la orice ora: geamul va fi inlocuit pe loc. Wow, imi spun, voi merge cu masina in service, voi astepta o ora si voi pleca tot cu masina, de data asta fara pungi de gunoi in geam. Bineinteles, luni nu reusesc sa ajung. Si merg astazi. Cum service-ul este in Pipera, parcurg distanta in aproximativ 1,5 h, rabdatoare. Ajung la service, logic, baiatul cu care vorbisem de atatea ori la telefon nu este astazi. Explic altcuiva tot istoricul, intram in inbox-ul omului, gasim corespondenta cu constatari scanate si ajungem la concluzia ca... geamul nu a venit. Dar vine la ora 13:00. Nu am simtit nicio tresarire, nicio mirare, ca si cum ma asteptam la un asemenea deznodamant. OK, va fi gata astazi, dar nu pot sa astept in service 5 ore dupa masina... Mai trebuie sa merg si la munca, tocmai la un client la Piata Sudului... Plec. Ma gandesc ca ar fi interesant sa vad cum e cu transportul in comun si decid sa renunt la taxi. O iau pe jos pana la o statie RATB. Inutil sa va spun de ce Pipera ramane in continuare doar o comuna, in ciuda cartierelor de lux - infrastructura zero. E imposibil sa mergi pe trotuar pentru ca nu exista, iar acolo unde exista este plin de noroi.


Jenanta plimbarea pe marginea drumului imbracata la patru ace.
Jenanta imaginea mea uitandu-ma la un esantion reprezentativ format din doi domni care isi faceau nevoile pe un gard, intorsi cu spatele la drum.
Jenant claxonul pe care il primesc de la 1 m din spate: un domn dragut cu palarie de cowboy ma intreaba de la inaltimea SUV-ului sau daca nu doresc sa ma lase undeva.
Jenante privirile curioase si iscoditoare ale soferilor si ale celor 3 pietoni cu care m-am intalnit. Oare nimeni nu merge pe jos in Pipera?
Ma opresc la OMV sa iau un ceai, sa ma intremez. Macar atat - un Julius Meinl de cirese salbatice. Neaparat cu miere. Cel mai bun ceai de iarna. Ever. De negasit in magazine. Ma refac si intre timp ma informez referitor la posibilitatile de transport pe care le am de acolo: microbuz pana la metrou. Ies, din nou pe marginea drumului si astept sa apara un microbuz. Fac un semn discret cu mana catre primul pe care il zaresc. Imi face semn cu farurile; nu va opri pentru ca este plin. Ma si vad mergand in picioare in microbuz cu laptopul atarnat de un umar si cu geanta de celalalt, mentinandu-mi cu greu echilibrul pe tocuri la fiecare curba. Ma uit la pantofi. Sunt plini de noroi de lux.
Opreste un microbuz. Intreb daca merge la metrou si imi raspunde plictisit ca da. Trag portiera dupa mine, dar nu se inchide bine... Intreb daca am inchis si imi raspunde plictisit Trageti mai tare. Calatoria costa 2 RON. Nu ma asez bine si opreste din nou in fata unei multinationale. Urca o domnisoara blonda. Ca intr-o piesa de teatru absurd, urmeaza acelasi dialog. Intreaba daca opreste la metrou si soferul raspunde plictisit ca da. Trage portiera dupa ea, dar nu se inchide bine... Intreaba daca a inchis si soferul ii raspunde plictisit Trageti mai tare. Un pasager zambeste ingaduitor.
Ajung la metrou. O cartela de doua calatorii costa 2,2 RON. Sunt la capat de linie, deci e liber. Curat. Civilizat. Nu schimb pana la Piata Sudului.

Slumdog Millionaire


Un film extraordinar. Povestea incredibila, aproape ireala, m-a lasat de cateva ori cu gura cascata. Secventele needitate sau filmate in viteza, prin aglomeratia Indiei, imaginea, culorile, coloana sonora sunt de exceptie. Ce face societatea din doi copii inocenti, cum ii ajuta sa devina infractori, rezistenti la foame si la mizerie, etern indragostiti, decisi sa isi urmeze destinul. O viata povestita ca raspunsuri la intrebarile din emisiunea Vrei sa fii milionar.

Scor imdb: 8.7 din 10, 10 nominalizari la Oscar.

Ea: Si din ce vom trai?
El: Din dragoste

Dezarmant.

luni, 9 februarie 2009

Utilitati - curent electric

Nu pot sa las acest post necomentat. Dar am prea multe de spus.
Slava Domnului, nu am avut onoarea sa cunosc seriozitatea Enel in raport cu interventiile. Dar am avut onoarea sa o cunosc cand a venit vorba sa extind o retea, sa ma bransez la ea si apoi sa aprind lumina in casa.

Ce inseamna sa extinzi o retea de energie electrica? Este un proiect pe care trebuie sa il administrezi cu grija. Implica resurse externe, bani, timp, multa rabdare si renuntare.
Resursa externa este firma acreditata cu care trebuie sa executi lucrarea, pe ai carei reprezentanti ii chemi sa analizeze, sa proiecteze si sa estimeze. Ei ar trebui sa se ocupe de realizarea si depunerea dosarului pentru obtinerea avizului.
Banii nu sunt putini - reteaua stradala pe care am extins-o consta din 3 stalpi de rezistenta si doi stalpi de sustinere, iar cablul cred ca acopera in jur de 250 - 300 m. Cost: 17.700 ron. Am achitat aceasta suma integral, in avans. Nedrept.
Nici cu timpul nu stam bine. Si aici intervine rabdarea. Data cand am inceput proiectul o consider ca fiind data cand l-am achitat: 17 iulie 2008. Nu mai pun la socoteala cand am contactat firma acreditata, adica prin aprilie.
Renuntarea vine la final, cand cedezi catre Electrica reteaua extinsa de tine. De doua ori nedrept.

Ce inseamna sa te bransezi la o retea existenta? Din nou resurse externe si din nou bani. Noi am ales sa cautam o alta firma cu care sa realizam aceasta lucrare, nefiind multumiti de primii, care au facut destule greseli: au montat un stalp prea aproape de axul drumului, la indemnul Primariei l-au mutat, dar l-au mutat pe teren privat, dupa care iar l-au mutat... De data aceasta, firma s-a dovedit serioasa si a realizat bransamentul in 5 zile. Deci, daca vrei cu adevarat, poti. Din ce au constat lucrarile: coborarea unei cutii in care s-a realizat legatura cu cablul de pe stalp si in care se va monta contorul, saparea unui sant de 100 m, pozarea cablului in sant, legarea cablului la instalatia realizata in casa. Cost total: 5.000 ron. Bineinteles, din nou avize de la Electrica Muntenia Sud care tocmai atunci devenea Enel. Si nu vreti sa stiti ce insemna mutarea intr-un nou sediu, cate dosare aruncate in toate partile am vazut acolo, cate cozi si cat popor umilit la usi.

Ce inseamna sa aprinzi lumina in casa? Inca nu stiu, va marturisesc. Ca sa lege reteaua extinsa de noi la reteaua existenta, constructorul trebuie sa obtina un program de intrerupere de energie prin intermediul caruia cei de la Enel opresc alimentarea cu energie electrica astfel incat sa poata fi legati stalpii. De o luna inca nu l-a obtinut. Nu ma intrebati de ce, pentru ca v-as spune ce am auzit si eu: sunt in concediu, maine se rezolva, poimaine se rezolva, sunt in delegatie... Astea toate de la inginerul sef, si cand spun inginer sef, am in fata ochilor doar filmele comuniste cu ingineri agronomi cautand pomii de frunze. Dupa ce constructorul leaga retelele, urmeaza receptia. Pe asta o face Enel. Adica vine un reprezentant, se uita la legatura facuta de constructor si spune Da. Dupa care reia furnizarea energiei electrice. Atunci se cheama ca vom avea retea sub tensiune. Si nervi sub tensiune. Urmeaza sa inchei contract de furnizare si montarea contorului pe care o realizeaza exclusiv Enel. Am aflat ca si aici vom avea o problema, ca avem contor trifazic si nu mai sunt pe stoc din noiembrie. Solutia ar fi sa cumparam noi un contor, sa il omologam si sa il punem la dispozitia zeilor ca sa il monteze... Dar astept momentul respectiv ca sa vi-l relatez. Nu vreau sa anticipez.

Concluzia este ca Enel sta foarte prost nu numai la interventii, dar si la executie. Dupa ce iti ia banii pe o retea pe care platesti sa o faci si platesti si ca o folosesti si care nu e a ta (cat de absurd poate fi?!), te trateaza ca pe un gunoi si nu plateste stricaciunile pe care le face (vedem gaurile din trotuar.. sa va pozez si eu drumul nostru cu noroiul ca ciocolata de la santurile sapate haotic...).

M-am hotarat: maine ma duc la ei.

P.S. Cat asteptam sa imi vina randul la semnat contractul de furnizare a sunat o doamna de la caminul de batrani sa se planga ca cei de la Enel au intrerupt furnizarea pentru o factura neachitata. Cat de caini sa fie?

Mircea Eliade, 19 trandafiri


Am cumparat-o ieri din libaria Diverta de pe Magheru. Recunosc ca am intrat din curiozitate, nu neaparat cu gandul de a-mi cumpara o carte. Libraria este mai degraba un concept bookstore, aranjata cu grija. Gasesti papetarie si birotica peste medie, carti de toate genurile si o cafenea trendy.

Nu am mai citit Eliade din liceu. Imi era dor.

Vrei o respiratie proaspata?

Astazi am incercat o noua metoda: in loc sa mestec guma, am inghitit-o. Si am obtinut doua efecte pe care multa lume le doreste: am avut o respiratie proaspata, fara sa mestec, in concluzie, fara sa mi se faca foame. Totusi, un sfat prietenesc:

duminică, 8 februarie 2009

Sarmale

Astazi am mancat prima sarmaluta iesita din mana mea. Si tot ce mai pot sa spun este: wow.
Multumesc Mama, ca nu m-ai lasat sa fiu o straina de bucatarie.
Multumesc Lena, pentru reteta.
Multumesc Titi, pentru ingrediente.

7 din 7

Am primit prima mea leapsha pe blog, de la Bogdana: 7 lucruri false amestecate cu 7 adevarate si o invitatie sa le ghiciti.

1. nu-mi place sa merg la cumparaturi
2. prefer vacantele de iarna in locul celor de vara
3. nu-mi place sa imi petrec timpul in bucatarie
4. imi place sa conduc
5. ascult Metallica
6. nu-mi place sa ma uit la Formula 1
7. vreau sa merg la solar
8. am multi prieteni
9. nu-mi place sa dansez
10. vreau sa ma tund scurt, adica 1 si sa ma vopsesc
11. nu am tatuaje
12. nu am piercing
13. imi place sa merg cu bicicleta
14. am practicat un sport de performanta

Dau leapsha mai departe lui Dragos, daca practica asa ceva.

Bolt


Imi place sa ma uit la filme de desene animate, convinsa fiind ca nu sunt doar pentru copii. Povestea cainelui care traieste intr-o iluzie intretinuta de toti cei care ii sunt aproape e plina de subtilitati si poate fi usor transpusa peste existente umane, mai aproape de realitate. Gasim in film pe dusmanul dintotdeauna care iti ajunge prieten, fanul inrait care crede in tine mai mult decat o faci chiar tu, profitorul ce nu cauta decat sa te exploateze. Am ras cu pofta, dar am avut si cateva momente in care m-am dezmeticit cand ma pregateam sa vars si o lacrima.. Ar fi fost prea de tot sa plang la un film de desene animate :-).

Nota 10 pentru porumbeii italieni din New York, rapperi din Los Angeles (care nu mancau decat firimituri de paine din faina integrala. sic!) si cei sudisti, mai de la tara. Nota 20 pentru hamsterul Rhino.

Scor imdb: 7.6 din 10, nominalizat la Oscar la categoria Cel mai bun film de animatie.

Revolutionary Road


Aseara am vazut Revolutionary Road. Nu pot sa spun ca mi-a placut ceva anume la aceasta poveste a unui cuplu american din anii '50 care traieste drama lucrurilor facute asa cum trebuie. Doi copii, cum spune chiar mama lor - primul o greseala, iar al doilea pentru a se convinge ca primul nu a fost totusi o greseala. O casa chiar pe Revolutionary Road. Ea casnica, cu veleitati de artista in timpul liber. El salesman la o firma, urmandu-si tatal. Povestea blazarii cuplului este atat de comuna zilelor noastre, incat imi lasa un gust amar dramele, certurile si depresia in care cei doi traiesc si se adancesc pe zi ce trece, chiar daca Leonardo Di Caprio si Kate Winslet joaca bine si intens. Measjul e clar: urmeaza-ti visul. Simplu de spus, greu de realizat, mai ales cand in calea ta apar oportunitati pe care nu le anticipasei si care te pun in incurcatura: de unde nu aveai doua cai intre care sa alegi, acum, cand te-ai decis sa pornesti intr-o directie, apare ceva care iti rastoarna toate planurile (de cate ori nu vi s-a intamplat?). Filmul are multe fire de poveste, impletite astfel incat sa te ajute sa extragi teme care sa iti dea de gandit: renuntarea la sine, dragostea neimpartasita, viata dupa canoane.

Scor imdb: 7.8 din 10, 4 nominalizari la Oscar (una la categoria Actor in rol secundar - cel al nebunului care, la fel ca un copil mic, spune adevarul verde in fata).

vineri, 6 februarie 2009

E vineri

Astazi este o zi goala de continut. E 6 februarie, soare afara si liniste in birou. Cu toate astea, simt ca nu apartin lumii care ma inconjoara si ca sunt aici doar din vointa unei terte parti, nu din propria mea vointa. Sunt obosita, ametita si imi doresc un masaj care sa ma faca sa uit ca sunt pamanteana, ca ma doare spatele de doua saptamani si ca imi simt muschii ca pe niste bucati de lemn. Am baut un ceai de cirese cu miere si ma simt lichefiata, ca si cum tot sangele mi s-a transformat in ceai. Cred ca trebuie sa dorm, dar mai am o ora pana plec de la birou si probabil inca o ora pana ajung acasa. Sau poate aplic metoda asta


desi, intr-un open space ar fi cam greu...

miercuri, 4 februarie 2009

Despre manipulare

Despre cum sa-i faci pe oameni sa creada ce vrei tu sa creada (si poate ceea ce nu crezi nici chiar tu)
Despre cum sa te folosesti de orice vorba extrasa cu forcepsul din conversatii pentru a-ti sublinia punctele de vedere
Despre cum sa ii faci pe oameni sa actioneze intr-o directie in care nu cred
Despre cum sa exploatezi punctele slabe ale celorlalti pentru a te impune
Despre cum sa despici firul in patru astfel incat orice interlocutor sa cedeze din plictiseala de a te mai asculta
Despre cum sa oscilezi intre a te impune si a te la umili in a blink of an eye. Si despre cum sa te uiti apoi in oglinda fara sa iti fie rusine de tine

Despre toate astea, dragii mei, nu stiu nimic.

Trafic

De cateva zile observ ca in oras e mai liber - la Baneasa, pe DN1, in centru. Unde sunteti cu totii? Si daca e bine acolo, mai ramaneti...

marți, 3 februarie 2009

Slovacia

Anul trecut am primit propunerea de a ne petrece vacanta de iarna in Slovacia, la munte. Si am acceptat pe loc, constienti fiind ca de unii singuri nu ne-am fi urnit sa plecam, avand in vedere anul nu tocmai usor ce se incheia. Am imbarcat bocancii de snowboard (fara placi, acestea neincadrandu-se in categoria must have pentru sezonul iarna 2008 - 2009), doua valize de pulovere si am plecat voiosi, cu masina.

Dupa doua popasuri de cateva zile (la ai mei, la ai lui, dupa datina si pozitionare geografica) ne-am pus problema totusi, cum se numesc muntii aia unde ne ducem noi si .. oare o fi zapada? Cum au trecut cativa ani de cand recitam in fata tablei de unde izvoraste Dunarea si cati afluenti are, la prima intrebare ne-am dat cu presupusul - ca or fi Tatra, ca or fi Carpatii... Dupa ce am dezbatut o ora tema si am ajuns la discutii referitoare la Muntii Dobrogei, ne-am mutat atentia catre a doua intrebare. La care nu ne puteam da singuri raspunsul si nici vreo emisiune meteo nu prezenta timpul probabil pe partiile unui munte fara nume, deocamdata. Ne uitam pe internet, strig triumfatoare. Semnal de date slab, confectionam o antena sa-l amplificam putin. Si aflam - masivul Fatra Mica, din muntii Fatra - Tatra, din lantul Carpatilor Vestici Interiori. Rasuflu surata, am avut cu totii putina dreptate.

Zapada este, fericire, pornim. Dupa un drum linistit pe autostrazile Ungariei, intram in Slovacia, unde nu mai calcasem de cand mergeam in spatiul Schengen ocolind Austria. Peisaje sarace, orase mici, case mici, lume putina spre deloc. Zapada deloc pe carosabil, ce bine... Si ce-ar fi un drum intr-o tara straina fara GPS-ul care iti indica stanga, in timp ce indicatorul sclipeste dreapta? Bineinteles ca se intampla, urmam GPS-ul si ajungem pe un drum unde se circula pe o singura banda, salbatic, atat de salbatic incat ne oprim intr-o frana neasteptata pentru a ceda trecerea unei turme de mistreti care trecea neregulamentar din padurea de pe dreapta in padurea de pe stanga. Erau porcusori mici si dungati, porcusori mai maricei si probabil si parintii si bunicii lor, fara colti de argint, sper. Inca o lectie ce ne invata sa vedem partea buna a lucrurilor - daca nu era madama de la GPS, nu prindea nici retina noastra instantaneul cu mistretii.

Ajungem, in final la hotel, curat, parcare, promitator. Intram. Prima problema: receptionera nu vorbeste engleza. Intreb daca stie germana, zice ca da. Incep sa vorbesc, se inroseste, nu prea era prietena nici cu germana. Intr-un final ne intelegem, ne da camerele, ne povesteste de orarul meselor si ne lasa.

Ah, dulce relaxare, unde mi-ai fost atatea luni? Insemnez in calendarul virtual: 29 decembrie 2008, prima zi din prima vacanta de iarna adevarata, din perioada mea adulta.

Pe parcursul zilelor ce au urmat hotelul s-a ridicat la inaltimea asteptarilor noastre, adica liniste, curatenie, mancare buna (cu exceptia unei supe si a unor chiftelute din cartofi, necomestibile).

Despre aventurile pe partie, va urma. Merita!

luni, 2 februarie 2009

La multi ani, Maie!

Astazi bunica mea implineste 78 de ani.

The curious case of Benjamin Button


Filmul este povestea unui barbat care se naste batran si a carui viata se deruleaza retrograd. De mult timp nu am mai vazut un film epic care sa nu ma plictiseasca niciun moment timp de trei ore, in care scenele sunt legate atat de neted, iar legatura intre poveste si narator este aproape imperceptibila. In afara de regia si scenariul care il scot din anonimat, filmul beneficiaza si de o distributie de exceptie: Brad Pitt (frumos in continuare, credibil, expresiv, are o prestatie de zile mari), Cate Blanchett (fina, cameleonica, trece cu usurinta de la depravare la profunzime), Tilda Swinton (nordica, profunda, initiatica).

Dupa ce am vazut filmul am consultat imdb: scor 8.4 din 10, 13 nominalizari la Oscar.
Astept 23 februarie.

Despre caini si catei

In 1995, pe peluza din fata King’s College din Cambridge, admiram cea mai verde iarba pe care o vazusem vreodata si aflam cu mirare ca studentii si vizitatorii nu aveau voie sa o calce.

Ciudat, de unde in toate parcurile absolut oricine putea sa calce iarba si era chiar invitat sa o faca, nu ca in parcurile noastre, unde primesti amenda pentru calcat iarba si pentru plimbat cainii. Se stie ca englezii sunt priceputi la parcuri. Si nu au putine. Pentru ei e clar ca parcul e destinat recrearii si prin asta inteleg orice ii scoate pe oameni din rutina orasului. La noi prin recreere se intelege doar sa privesti – nu sa atingi iarba ca si cand te-ai plimba prin padure. De ce sa faci asta, cand e atat de frumos sa te plimbi pe asfalt. De ce sa plimbi cainele pe spatii verzi, pe multe spatii verzi, cand e atat de frumos sa ocolesti mii de rahati canini pe trotuare. Biodegradabili ar fi, dar pe pamant... In fine, m-am indepartat de King’s College...
Consider ca regula englezilor era demna de aplicat vizitatorilor. Cum ar fi ca sute de turisti sa calce minunatul gazon tuns milimetric, in disperarea de a sta aproape de zidurile pe langa care au trecut regii si printii Marii Britanii, preocupati fiind de cine stie ce examen sau restanta... Nu cred ca am mai avea ce admira. Insa ca orice regula serioasa, avea si o exceptie. Numai profesorii care predau la prestigiosul colegiu aveau voie sa calce iarba. La vremea respectiva, nu mi s-a parut nimic ciudat, era la fel ca la noi cu Intrarea elevilor si Intrarea profesorilor. Imi parea o regula legata de respect. Desi, cam mult totusi, avand in vedere ca profesorii puteau sa taie pajistea spre intrarea in colegiu, iar studentii se plimbau perimetral pana ajungeau la aceeasi usa.
Acum insa, traind acelasi tip de reguli aplicabile prin exceptie, doar unora, ma simt ca in fabule unde egalitatea era doar pentru caini, nu si pentru catei. Nu se pune problema sa nu ai loc de parcare, lucram in birouri 1st class si asta presupune si o parcare, fie ea supraterana, fie subterana, dupa buget. Se pune insa problema ca va rugam sa nu parcati pe locurile alea si pe celelalte pentru ca sunt rezervate celor de deasupra. Doar cei de deasupra au acces la internet de pe cardurile 3G, voi puteti accesa doar casuta de e-mail. Doar cei de deasupra pot sa primesca mail-urile instantaneu pe telefon, voi doar daca va deschideti calculatoarele. Daca in primul caz, pot sa ma mai gandesc ca era vorba de respect, in al doilea este doar mandrie, sublinierea diferentelor si intretinerea distantei intre caini si catei. Chiar daca cele doua categorii isi spun pe numele mic. Dar, traim in corporatie si asta ne ocupa tot timpul.

Ca nu iubesc mandria si ca urasc pe lei,
Ca voi egalitate, dar nu pentru catei.